Cum creezi colecții pe Instagram pentru a-ți sorta mai bine favoritele [VIDEO]
Instagram este una dintre cele mai populare rețele de sociale după Facebook. Pentru a profita la maxim de ea, ar fi bine să știi cum creezi colecții pe Instagram.
Instagram a avut un an foarte bun. A ajuns să includă o serie stufoasă de funcții noi și își menține un ritm constant de a atrage utilizatori noi. Volumul de conținut disponibil pe platformă este foarte mare și foarte mulți internauți preferă Instagram în defavoarea Facebook datorită interfeței mai curate și a scopului mult mai bine definit. Pentru a nu pierde însă imaginile sau clipurile interesante care îți trec zilnic prin fața ochilor, ar fi ideal să înveți cum creezi colecții pe Instagram.
La finele lui 2016, a fost introdusă pe Instagram o funcție de salvare a postărilor interesante. Aceasta era similară cu ideea de bookmark pe care o găsim în majoritatea browserelor moderne. Fiecare postare a ajuns să includă în dreapta jos un buton de semn de carte. După ce îl apăsai, postările respective se salvau într-un album privat în pagina de profil în dreapta jos.
Colecțiile au reprezentat o actualizare previzibilă a respectivei funcții și te ajută să îți împarți postările salvate într-un fel de secțiuni cu nume particularizate. Astfel, postările cu mâncare pot fi puse la Rețete, iar cele cu locații de vis, în Vacanțe. Dacă nu ai încă funcția Collections în Instagram, s-ar putea să fii nevoit să-ți actualizezi aplicația
Pentru a crea o colecție în Instagram, fă un tap în dreapta jos pe profilul tău. Apasă pe semnul de carte și imediat ar trebui să-ți vezi toate postările salvate de-a lungul timpului. În dreapta butonului Tot, ar trebui să vezi secțiunea Colecții. Apasă pe el și optează pentru + în dreapta sus. Introdu un nume pentru noua colecție și alege postările dintre cele salvate pe care le vrei puse în albumul proaspăt creat. Opțional, poți salva direct postările pe care le vezi pe Instagram în colecții printr-un tap prelungit pe butonul de bookmark.