Battlefield 1 include pentru prima oară soldați femei printr-un DLC

de: Alexandru Puiu
25 05. 2017

Battlefield 1 se numără printre puținele shootere ce îți va permite să-ți demonstrezi talentul în fața inamicilor cu un personaj de sex feminin.

Unul dintre cele mai reușite shootere din ultima perioadă a fost Battlefield 1. Jocul celor de la EA Games și dezvoltat de DICE este construit în jurul evenimentelor din primul război mondial. De la lansare, a beneficiat de un amalgam de distincții, dar farmecul său stă în eforturile dezvoltatorilor de a ține viu interesul jucătorilor prin DLC-uri.

La fiecare câteva luni, atât creatorii Call of Duty, cât și Battlefield reușesc să iasă în evidență cu un DLC atrăgător. Respectivul update contra cost include de cele mai multe ori doar câteva hărți în plus dedicate amatorilor de multiplayer. Uneori, există însă și excepții de la regulă, iar cea mai nouă dintre ele este intitulată The Name of the Tsar.

Spre deosebire de situația în care noi elemente de gameplay nu-și fac loc în aceste expansion-pack-uri, iminentul DLC pentru Battlefield 1 aduce în prim plan aventurile armatei ruse care lipseau din jocul oiriginal. La acele aventuri se adaugă patru hărți noi în care, soldați ruși disponibili în experiențele multiplayer, arme și vehicole noi.

Oficialii EA au confirmat că, după instalarea viitorului DLC, veți putea face o sesiune de multiplayer cu caractere feminine. Acestea vor face parte din clasa de caractere Russian Scout. Ca autenticitate istorică, femeile au participat la război în cadrul armatei ruse și au format Batalionul Morții. Acest detașament a fost format în 1917 la ordinul Guvernului Rus Provizoriu și și-a găsit locul în linia întâi în lupta împotriva nemților. În total, au fost implicate câteva mii de femei în acel proiect.

Introducerea de caractere femine în experiențele de multiplayer din Battlefield 1 a fost dezbătuttă intens de-a lungul anilor, dar este pentru prima oară când această funcție a fost introdusă. Battlefield 1 The Name of the Tsar va fi lansat în vara acestui an, dar vom afla mai multe detalii despre el la E3 2017.