Battlefield 1 va include în curând o nouă facțiune

Battlefield 1 va include în curând o nouă facțiune
13:27 20.12.2016

EA a anunțat primul expansion pentru Battlefield 1, prin intermediul căruia va fi introdusă o nouă facțiune.

Battlefield 1 este unul dintre cele mai populare shootere din prezent, însă jucătorii nu au fost de acord cu toate deciziile luate de către cei de la EA. De exemplu, mulți nu au înțeles de ce printre facțiunile disponibile inițial nu s-au numărat Franța și Rusia. În prezent, cei care iau parte la meciuri multiplayer pot opta pentru una dintre cele șase tabere: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, America, Italia și Imperiul Otoman.

Lucrurile se vor schimba, însă, în viitor, odată cu lansarea primului DLC, numit ”They shall not pass”, EA le va permite utilizatorilor să joace rolul de soldați ai armatei franceze. Mai mult decât atât, ei vor introduce Bătălia de la Verdun (una dintre cele mai mari și cele mai importante din istorie) și Bătălia de la Soissons. DLC-ul va fi lansat în luna martie a anului 2017.

După publicarea veștilor legate de DLC, numeroși utilizatori au început să posteze glume legate de performanțele slabe ale armatei franceze în ultimul secol. Playtech nu este un site de istorie, așa că nu voi insista asupra subiectului, dar trebuie menționat faptul că francezii au dus greul luptelor pe frontul de vest în timpul Primului Război Mondial, pierzând, în total, în jur de 1,8 milioane de oameni.

Așa cum probabil știți deja, Battlefield 1 are un Season Pass, care le oferă jucătorilor acces la cele patru DLC-uri care vor fi lansate în viitor. Conform descrierii oficiale de pe site-ul Battlefield, ele vor introduce noi armate, noi arme și multe alte lucruri. Dacă presupunem că fiecare DLC vine cu o nouă facțiune și cel de-al doilea îi va introduce pe ruși, atunci sunt șanse ca România să fie prezentată prin intermediul unuia dintre ultimele două expansion-uri, alături de Serbia.

Desigur, nu trebuie să vă faceți mari speranțe din acest punct de vedere. Există posibilitatea ca Electronic Arts să nu țină cont de numărul de soldați pierduți în timpul conflictului sau de dimensiunea armatelor atunci când vor lansa următoarele DLC-uri.