LG fură fața Nexus: va livra primul telefon cu Android Nougat

de: Alexandru Puiu
05 08. 2016

În cazul în care ați tot amânat un upgrade la smartphone-ul din dotare, primul terminal cu Android Nougat, lansat luna viitoare de LG, s-ar putea să fie tentant.

În ultima perioadă am văzut tot mai multe terminale de top lansate cu specificații similare. Acestea au panouri similare, procesoare la fel, cantități de memorie RAM identice și un design care nici pe departe nu poate fi clasificat ca fiind revoluționar. Din fericire, avem ocazional parte și de unele lansări mai impresionante, iar de această dată, excepția vine de la LG.

În urmă cu aproximativ un an, cei de la LG spărgeau gura târgului cu un telefon foarte reușit care nu făcea parte din linia de terminale de top renumită a brandului. LG V10 nu era nici LG G4 și nici LG G5, avea în schimb două ecrane implementate într-un mod inteligent și util, două camere frontale și alte câteva particularități menite să-l scoată în față. De unul singur, nu a reușit să aducă pe linia de plutire divizia de mobile a companiei, dar a beneficiat de un amalgam de review-uri pozitive care l-au scos în fața concurenței. În plus, respectivele review-uri se pare că au fost suficiente pentru a justifica lansarea unui urmaș la fel de special.

LG V20 va fi primul telefon din lume lansat cu Android Nougat. În trecut, o versiune majoră de Android își găsea prima oară loc într-un terminal Nexus, dar 2016 se pare că va fi excepția de la regulă. Lansarea noului smartphone LG va avea loc pe 6 septembrie 2016 și, cel mai probabil, dispozitivul va veni din nou cu două camere pentru selfie și al doilea ecran micuț, pentru notificări, deasupra ecranului principal al aparatului.

Momentan nu se cunosc foarte multe detalii despre terminalul ce va fi lansat în San Francisco luna viitoare, dar cu un ecran de 5,7 inci de calitate și toate beneficiile incluse în Android Nougat s-ar putea să fie un pachet destul de atrăgător.