Zeiss Otus 85mm – Acel obiectiv care te va cuceri [REVIEW]

de: Răzvan Băltărețu
17 09. 2014

Zeiss Otus 85mm este unul dintre acele obiective despre care nu te întrebi dacă merită sau nu, ci la ce îl vei folosi. Are un preț „astronomic“, astfel că nu se face să îți spui „o să-i găsesc eu o utilitate“. Îl cumperi, îl pui pe aparat și te pregătești să fii cucerit de sticla nemților.

Zeiss are un renume în optică. Lentilele sale au ajuns de la aparate pe film și digitale la mirrorless și telefoane mobile precum cele de la Nokia și Sony.

Zeiss Otus 85mm f/1.4 este un obiectiv nou, lansat de curând, disponibil la F64 pe montură Nikon și Canon. Eu l-am avut pentru un Nikon, făcându-i întrucâtva un deserviciu că l-am montat pe un D5200 APS-C. Totuși, cum am zis la început, obiectivul e cuceritor.

Preț: 18.000 de lei la F64, începând cu 14 octombrie 2014. Vine în pachet cu un parasolar.

Zeiss Otus 85mm – Introducere

Zeiss Otus 85mm f/1.4 APO Planar T* ZF.2, acesta e numele complet al acestui obiectiv. Încă de la început ești surprins de greutate, are 1,2 kilograme, dar și de construcția prin care Zeiss s-a remarcat mereu. Este greu, construit din metal, cu marcaje galbene pe carcasă și integral manual. Totodată, este primul obiectiv manual care mi-a plăcut cu adevărat, încercând în trecut unele Nikkor, două Canon și câteva pe camere mirrorless de la Sony, Samsung sau Olympus.

Difragma maximă a Zeiss Otus 85mm începe de la f/1.4 și urcă până la f/16. Construcția are 11 elemente în 9 grupuri și filetul filtrului are un diametru de 86mm. Aceste detalii sunt mai mult sau mai puțin importante și țin de „foaia de specificații“. Ce contează la acest obiectiv, la un preț atât de mare, este experiența de utilizare.

Este manual, nu are stabilizare de imagine și „nu iartă“ dacă folosești viteze prea mici de declanșare, este greu și îți solicită din plin atenția. Totodată, Zeiss Otus 85mm este și un obiectiv care îți va arăta mereu și mereu unde ai greșit. La deschidere maximă, ai puțin spațiu de manevră în obținerea focusului. Propriu-zis, este sau nu este, nu ai loc de învârtire. Am ratat foarte multe cadre la început, venind și din lenea și neobișnuița generate de autofocalizare.

Zeiss Otus 85mm te-ar convinge să îl cumperi prin finisajele sale, calitatea optică și prin plăcerea de utilizare. Nu este un obiectiv de evenimente sportive – asta nu înseamnă că nu îl poți încerca și la așa ceva, nu este nici unul pentru momentele în care ai nevoie de portabilitate maximă. Zeiss Otus 85mm este însă un obiectiv foarte bun pentru portrete și pentru acele poze de foarte bună calitate, cum ai avea nevoie în fotografia de produs.

Mostre foto cu Zeiss Otus 85mm

Zeiss Otus 85mm – Puncte contra

Zeiss Otus 85mm este scump, dar acest punct este discutabil, deoarece ai și puține alternative. Spre exemplu, ai Nikkor 85mm f/1.4 la un preț de 7.000 de lei. Zeiss Otus 85mm câștigă însă prin construcție și calitatea lentilelor. Nikkor produce mai multe aberații cromatice. Pe Canon ai un EF 85mm f/1.2L II USM și la 9.000 de lei e ceva mai scump decât alternativa pe Nikon.

Zeiss Otus 85mm este greu, are 1,2 kg în timp ce obiectivul Canon are puțin peste un kilogram, dar e mai mic și cel de la Nikon cântărește 595 grame. E doar un factor de care să ții cont în utilizare.

Zeiss Otus 85mm – Puncte pro

Imaginile produse cu Zeiss Otus 85mm au o calitatea ridicată, atât JPG, cât și când te apuci să le procesezi din RAW. Calitatea fotografiilor nu stă în aparat, de cele mai multe ori, ci în obiectiv, iar Zeiss Otus 85mm nu duce lipsă de așa ceva.

Inelul de focalizare de pe Zeiss Otus 85mm este unul dintre cele mai bune, cu o cursă lină, silențioasă și o aderență bună. Acest punct pro este completat de construcția din metal.

Concluzie pentru Zeiss Otus 85mm

Nikon, Canon și alți producători de aparate foto se descurcă foarte bine la a produce obiective pentru acestea. Până la urmă se pricep cel mai bine la sistemele lor, dar Zeiss se pricepe foarte bine la optică și la sticlă. Zeiss Otus 85mm este încă un exemplu de finisaj și calitate, dar și la un preț pe măsură. Acest obiectiv nu este unul pe care să îl cumperi într-un impuls, poate doar dacă ai suficienți bani, ci este unul de care ai nevoie.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Zeiss Otus 85mm/”/]