Telefonul care va ajuta Samsung să se redreseze: Galaxy A7

de: Bogdan Cristea
29 11. 2014

Până la lansarea viitorului Samsung Galaxy S6, Samsung trebuie să își revină din punct de vedere financiar, iar Galaxy A7 ar putea fi soluția.

Un nou telefon din seria A se pare că va fi lansat în curând, iar Samsung ne va oferi cel mai performant smartphone de până acum din seria Galaxy A. După Galaxy A3 și Galaxy A5, ambele cu design metalic dintr-o singură bucată, Samsung va continua cu Samsung Galaxy A7. Din punct de vedere al hardware-ului, acesta este cu mult peste celelalte două modele.

Specificațiile care au apărut în ultimele zile pe internet sunt în mare parte aceleași care au apărut luna trecută. Dacă este să le dăm crezare celor de la GSMarena, Samsung Galaxy A7 va avea un ecran Full HD de 5,2 inci care va ascunde sub el un procesor Qualcomm Snapdragon 615 pe 64 de biți. Alături de acesta se vor afla 2GB RAM și alți 16GB spațiu intern de stocare a datelor. Un lucru despre care nu se știe nimic nici acum este slotul pentru carduri microSD, prezența acestuia nefiind confirmată sau infirmată până la această dată.

Camera foto de pe spate va fi de 12 megapixeli, iar cea de pe față, de 5 megapixeli. În ceea ce privește software-ul, sistemul de operare va fi Android 4.4 KitKat. Din punct de vedere al conectivității, Samsung Galaxy A7 va beneficia, alături de Wi-Fi, de NFC, Bluetooth etc. Nu există vești în legătură cu prețul, dar lansarea se pare că ar urma să aibă loc în anumit regiuni, pentru a evita o concurență între acest model și Galaxy Alpha.