Cel mai subțire telefon din lume a ajuns în România cu numele de Allview X2 Soul mini
Gionee Elife S5.1 este cel mai subțire telefon din lume. Chiar a intrat și în Cartea Recordurilor pentru construcția lui super-subțire și acum poate fi găsit și în România sub denumirea de Allview X2 Soul mini.
Brașovenii de la Allview au adus în țară, sub brand propriu, și modelul Gionee Elife S5.5, care are o grosime de 5,5mm. Acum românii se pot bucura și de Allview X2 Soul mini, sau Gionee Elife S5.1, care are o grosime incredibilă de 5,15mm.
Telefonul cântărește numai 97 de grame și are un ecran de 4,8 inch cu rezoluție HD (1280×720). Allview X2 Soul mini este un smartphone mid-range cu dotări care nu vor da pe nimeni pe spate, dar care ar trebui să se comporte foarte bine în folosirea de zi cu zi.
Vorbim despre un procesor octa-core de 1,7Ghz, produs de Mediatek, și numai 1GB memorie RAM. Procesorul este la fel ca pe versiunea mai mare, Allview X2 Soul, însă memoria RAM este mai mică cu 1GB, lucru care va afecta performanța.
Spațiul de stocare intern este de 16GB, iar camera foto principală este de 8MP. Pe față este un senzor special pentru amatorii de selfie-uri, de 5MP. Impresionant este faptul că Allview X2 Soul mini are o baterie de 2.100mAh, care ar trebui să ofere o autonomie decentă, în ciuda grosimii foarte reduse.
Smartphone-ul Allview X2 Soul mini este disponibil începând de astăzi, pe bază, de precomandă, la prețul de 999 lei, pe site-ul Allview.