YouTube in Romania – De ce, cand si cum?

de: Radu Neagu
22 03. 2013

YouTube face in sfarsit o miscare mult asteptata de multi dintre creatorii de continut online si va intra, se pare, anul acesta pe piata din Romania.

Comunicatul de presa

Exista multe intrebari pe acest subiect si voi incerca sa raspund la mai multe decat cele trei mentionate in titlu, insa mai pe scurt, nimanui nu ii place vorba lunga. Se discuta mult pe tema aceasta deja si observ ca parerile sunt destul de impartite, un lucru este insa sigur: toata lumea este optimista. Intrarea YouTube in Romania inseamna mai exact aprobarea planului de parteneriat cu artistii si creatorii de continut. Stirea a plecat de la un comunicat de presa, atat de scurt si informativ cat trebuie sa fie un comunicat de presa, de la UCMR – Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania.

„Va informam ca in data de 06 martie 2013, UCMR-ADA a semnat cu Google Ireland Limited „Autorizatie licenta neexclusiva de utilizare a operelor muzicale prin streaming oneros” pentru site-ul youtube. Prin intermediul acestui contract, UCMR-ADA a obtinut pentru membrii sai, dreptul de a colecta remuneratii, pentru utilizarile operelor muzicale pe internet, pe site-ul youtube, prin streaming.

Update: Va anuntam ca data intrarii in vigoare a autorizatiei-licenta neexclusiva este data lansarii platformei youtube-Romania. Aceasta data este stabilita de partenerii nostri de la Google, iar modalitatea de comunicare catre public va fi, cu siguranta, una de impact mediatic. Va multumim pentru intelegere si pentru interesul aratat.”

Asadar, planurile sunt facute de mult, iar acum s-a obtinut si aprobarea lor. Streaming oneros se refera la faptul ca videoclipurile si continutul independent vor putea atrage reclama, si implicit un venit. Sistemul de recompensare este destul de complex, insa un exemplu adecvat este GoogleAds. Astfel, in functie de cate vizualizari are un clip, acesta va primi o parte din reclama afisata. Suma depinde, desigur, constanta urcarii clipurilor pe YouTube si de originalitatea continutului. Practic, daca vei copia clipurile altora, nici nu merita sa te mai obosesti, nu vei castiga nimic.

De ce intra YouTube in Romania?

Pentru ca orice piata online este, bineinteles, o portita catre un castig. Pentru ca sunt destule cereri de la creatorii de continut si de la muzicieni pentru acest lucru. Si pentru ca asa trebuia de mult timp. Tari precum Nigeria, Maroc, Grecia, Ghana au primit statulul de parteneriat de multa vreme. Avand in vedere ca aceste decizii se iau in functie de potentialul economic, si Google trateaza doar la nivel inalt, am putea da vina pe ultimii ani „de criza”, dar si pe situatia din domeniul publicitatii de pana acum. Bani sunt, asta e un lucru sigur, insa pana acum nu au fost investiti chiar asa cum ne-am fi dorit cu totii.

Ce-i drept, nici nu a existat continut prea original, asadar se poate intelege vanzarea reclamei la volum. Oricum, din acest moment lucrurile ar trebui sa se schimbe, chiar daca YouTube este tot o platforma de promovare la comun. Muzicienii se bazau pana acum doar pe concerte, mai putin pe vanzarea CD-urilor cu muzica, si pe diverse evenimente si discutii pe la TV pentru a isi castiga banii. Parteneriatul cu YouTube este asadar unul foarte benefic pentru ei, mai ales ca ei sunt cei care au cele mai multe vizualizari ale clipurilor.

Google a simtit ca exista potential si la noi si va implementa in curand politica de parteneriat.

Cand si cum intra YouTube in Romania?

Raspunsul la aceasta intrebare ete mai delicat. Nu se stie exact cand, nu ne poate nici macar biroul Google din Romania acest lucru. Cel mai probabil, integrarea va incepe in curand, iar cei mai populari creatori de continut vor beneficia primii de acest parteneriat. Aici mentionez casele de discuri, unde clipurile au fiecare peste cateva milioane de vizualizari. Vor urma probabil emisiunile online originale si canalele care nu au probleme legate de copyright. Pana la sfarsitul acestui an se spera ca integrarea sa fie completa, iar bugetele de marketing sa se indrepte si catre acest canal de promovare. Pana una alta, ar fi cazul sa ne pregatim cu totii canalele de youtube pentru adoptie.

Reclama pe YouTube

Nu e cazul sa ne entuziasmam prea tare. Reclama oferita pe acest canal este la inceput. Va mai dura o vreme pana cand vor intelege toate agentiile de marketing si publicitate valoarea unui clip original, si aici nu ma refer la videoclipuri. Bugetele nu vor fi concurente, adica nu se va lua dintr-o parte, de pe alte site-uri de continut video autohton, mai degraba se vor impartii banii de la televiziuni. Da, o mica parte din acele bugete imense va ajunge si in online pentru continutul video. Aici discutia este din nou interesanta, adevarul este ca media celor care se uita la TV a scazut foarte mult in ultimii ani si va continua sa scada.

Utilizatorul tinde spre continut On-Demand, el doreste din ce in ce mai mult sa vada ce ii place, atunci cand ii place, nu dupa un program strict, realizat de televiziuni. Multi dintre noi nu avem un program fix de la 8 la 16, si probabil nu vom urmari emisiunile difuzate de obicei seara. Televiziunea ramane totusi mijlocul cel mai raspandit pentru continut. Acesta nu este insa de actualitate majora, multe dintre informatii sau filme fiind consumate inainte de a aparea acolo, cel putin de catre publicul conectat in permanenta la internet.

Ce nu trebuie sa faci pe YouTube

Utilizatorii nu au momentan cunostinte foarte vaste pe aceasta platforma, multi dintre ei avand uploadate pe conturile proprii o multime de clipuri, daca nu chiar toate, luate de pe alte site-uri. Stim ca exista de asemenea modalitati simple de a copia contentul de pe YouTube insa nu este recomandat sa le folosim. Si aici se aplica aceleasi politici ca in orice alt mediu creativ: Nu fura munca altuia! Spre deosebire articolele scrise, pe YouTube este ceva mai usor sa gasesti continutul copiat. Chiar Google te va penaliza rapid pentru acest lucru.

Asadar, este recomandat sa nu aveti uploadate clipuri care nu sunt creatie proprie. Este recomandat ca aceste clipuri sa nu detina un fundal muzical copiat, cum se intampla de exemplu la multe montaje video care folosesc melodii chiar celebre cu copyright. Pirateria va creste in aceasta perioada si in acest domeniu, in ciuda politicilor drastice. Multi vor incerca sa „scoata si ei un ban” din munca altora, copiind mai ales videoclipurile muzicale, cat si cele care devin virale, pentru a isi atrage publicitate, si „partea leului”. Probabil ca unii dintre ei vor beneficia de aceasta reclama, insa in scurt timp vor fi blocati de Google si etichetati corespunzator.

Dupa aceste elemente, esentiale de altfel, este nevoie de calitate si de idei bune. Nimeni nu va urmari continut pe care l-a mai vazut odata. Nimeni nu va urmari un clip filmat slab, sau al carui sunet este inregistrat foarte asemenea. Probabil daca subiectul este atat de interesant va fi urmarit si acest continut. Intr-o era in care HD-ul a devenit un standard de vizionare, chiar si pe TV, este necesar un continut filmat in aceasta maniera. Sunetul este unul dintre cele mai importante simturi, daca videoclipul are sunet la calitate slaba atunci poate sa fie si 1920×1080 pentru ca nu va fi urmarit de multa lume.

Concluzii

Esentialul este asadar originalitatea. Pentru a beneficia de reclama si a putea incheia un parteneriat trebuie sa tinem cont de toate aceste elemente. Televiziunile, pe de alta parte, isi vor crea canale de YouTube unde vor uploada desigur emisiuni sau buletine de stiri deja difuzate la TV, intr-o incercare de a monetiza din nou un continut propriu pe care au luat deja bani. Succesul lor va fi insa limitat, si vor observa acest lucru in scurt timp. Atunci se va recurge la crearea unui continut unic pentru aceasta platforma.

Pe de alta parte, succesul lui YouTube nu s-a bazat pe existenta companiilor mari, ci pe creatorii individuali. YouTube-ul este apreciat de vizitatori pentru cei care isi realizeaza singuri un vlog sau o mica emisiune. Acestia vor avea sanse mai mari la succes, si asta pentru ca sunt mai personali si publicul se ataseaza in alt mod de ei. Vom mai analiza acest subiect pe masura ce vom vedea efectiv canalele cu parteneriate, iar atunci vom avea probabil si mai multe informatii legate de acele cifre de care sunt interesati toti.