Zâne, nimfe sau preotesele unui zeu dacic? Blestemul ielelor, spiritele malefice ale foclorului românesc

Povestea ielelor este una dintre cele mai fascinante și enigmatice povești din mitologia românească. Aceste creaturi supranaturale, descrise adesea ca fiind femei frumoase și seducătoare, sunt asociate cu pădurile adânci și cu locurile izolate din natură. Ielele sunt cunoscute pentru dansurile lor învăluitoare și pentru capacitatea lor de a atrage și de a înșela oamenii nevinovați.

Femeile frumoase care-i duc pe bărbați la pierzanie

Românii au fost fascinați, încă din timpuri străvechi, de mistere, legende și tot ce este legat de ocult. Desigur, povestea ielelor nu face excepție de la această regulă.

Ielele sunt descrise ca fiind ființe frumoase, cu păr lung și blond, ochi albaștri strălucitori și rochii albe sau verzi, deseori învăluite în valuri de ceață sau lumină lunecătoare. Ele sunt adesea asociate cu pădurile întunecate, izvoarele și pâraiele ascunse și alte locuri magice din natură.

Dansul este o parte importantă a mitologiei ielelor. Se spune că ele se adună în pădure în nopțile de vară, sub lumina lunii, și dansează în cerc până în zori. Dansul lor hipnotic și seducător atrage adesea oamenii, care se pierd în farmecul lor și rămân captivi în lumea lor  pentru totdeauna.

Aceste ființe fantastice sunt descrise ca fiind capricioase și imprevizibile, uneori blânde și prietenoase, alteori malefice și răzbunătoare. Ele pot fi generoase cu cei care le respectă și le onorează, dar pot fi și nemiloase cu cei care le insultă sau le disprețuiesc.

Cine ar fi fost ielele, potrivit legendelor

În mitologia românească, ielele sunt adesea asociate cu alte creaturi supranaturale, precum zânele, vrăjitoarele și spiritele pădurii.

Acestea zâne rele reprezintă parte integrantă a folclorului și tradițiilor populare din România, reușind să inspire numeroase povești, legende, cântece și dansuri, de-a lungul veacurilor.

Una dintre legendele autohtone spune că ielele ar fi fost, în trecut, preotesele unui zeu al dacilor. Alți superstițioși susțin că aceste creaturi ar avea puteri magice, precum sirenele, zânele sau nimfele.

În ceea ce privește originea cuvântului ”iele”, omul de cultură Bogdan Petriceicu Hașdeu ar fi susținut că denumirea provine din sanscrită, de la termenul ”vel”, ce ar semnifica vânt, mișcare sau moarte.

Ielele continuă să fascineze și să intrigueze oamenii și în prezent, fiind prezente în literatură, artă și cultura populară din România. Ele sunt considerate simboluri ale naturii sălbatice și mistice și reprezintă o parte importantă a identității și tradițiilor românești.

Care ar fi numele adevărate ale ielelor

Conform tradiției populare, ielele ar veni întotdeauna în număr de trei, fiind considerate fiicele lui Macedon, iar numele lor ar fi Catarina, Zalina și Marina. Se spune, de asemenea, că niciun bărbat nu ar trebui să le strige pe nume, deoarece va fi purtat de vânt spre pierzanie.

Ielele ar fi cele cu numele de Rudeana, Magdalina, Ruja, Trandafira, Cosânzeana, Liodiana, Lemnica, Ana, Păscuţa, Ogrişceana, Foiofia, Bugiana, Dumernica, Tiranda, Simioana, Roşia, Todosia, Lacargia, Săndălina, Ruxandra.

De teamă să nu rostească termenul ”iele”, românii s-ar referi la spiritele rele drept ”dânsele”. Ielele sunt considerate a fi ocrotitoarele codrilor și ale animalelor sălbatice. În același timp, însă, se spune că le vor aduce multe nenorociri, ba chiar sfârșitul celor care încalcă regulile lor.

Vezi și: Ielele și Rusaliile în mitologia românească. Tradiţiile de care puţini români au habar