Unde se distrau bucureștenii în perioada interbelică. Aici, în Micul Paris, părea că nu se doarme niciodată [VIDEO]

de: Iulia Kelt
18 01. 2024
Bucuresti, Calea Victoriei. Fotografia realizată dupa anul 1928 (anul modernizarii librariei Socec)

Viața de noapte în Bucureștiul interbelic era, fără dar și poate, vibrantă și plină de inovații, reflectând schimbările și progresul orașului. Cu iluminat stradal puternic, reclame strălucitoare și tramvaie care circulau de zor, Bucureștiul se bucura de statutul unui oraș avansat în Europa.

Centrul Bucureștiului, plin de viață, în perioada interbelică

Centrul Bucureștiului găzduia cele mai spectaculoase atracții, de la cinematografe, magazine și restaurante iluminate care atrăgeau privirile.

 

Bulevardul Elisabeta, supranumit și Hollywood-ul bucureștean, era locul preferat pentru petrecerile de noapte. După o proiecție de film, oamenii se îndreptau spre restaurante, grădini sau baruri pentru muzică și distracție.

Un punct de întâlnire era bufetul Automat, de pe strada Elisabeta, unde bucureștenii mergeau după film pentru a cumpăra sandvișuri și băuturi. Cu servirea automată, această opțiune nu era pe placul tuturor, atrăgând mulți trecători.

„Noul AUTOMAT luminează puternic strada. Un potop de lumini, mascate de geamuri mate, atrage o lume imensă. Lumea care se duce sau iese de la cinematografele Hollywoodului nostru se abate la acest occidental bufet automat. Intrăm şi noi. În schimbul fiselor, pe care le introducem în automate, restauratorul anonim şi mecanic ne serveşte de minune. Eu cu sandwisch-urile, prietenul cu băutura…”

Vezi și: Bizara poveste a birjarilor castrați din București. Motivul pentru care nu aveau voie să procreeze [VIDEO]

Vezi și: Strada din București pe care femeile nu aveau voie să calce neînsoțite. Ce a dus la această decizie bizară

Bucuresti, Restaurantul Flora, Sos. Kiseleff, perioada interbelica. (Colorizare: Fost/Facebook)

 

Cot la cot cu infractorii

Localul Colos era o bijuterie art-deco cu mobilier inspirat de mișcarea Bauhaus, iar atmosfera modernistă interbelică se potrivea cu muzica jazz care răsuna aici. Alte locuri notabile erau Chat Noir, Zissu, Alcazar, Carlton sau Melody.

Nopțile bucureștenilor debutau deseori pe Bulevardul Elisabeta, zona supranumită și Hollywood-ul bucureștean, grație numărului mare de cinematografe care atrăgea familii, grupuri de prieteni sau cupluri deopotrivă.

După un film, de obicei urma o cină la restaurant, iar apoi muzică și plăceri bahice într-o grădină sau într-un bar, după preferințe și anotimp.

Strada Câmpineanu găzduia Simplon, un local frecventat de multe dame de companie, dar și de oameni din lumea bună a Bucureștiului, care noaptea însă stăteau și chefuiau cot la cot cu infractori, interlopi și oameni implicați în infracțiuni.

Vezi și: Povestea primilor interlopi din București. Nae Chioru’ și Gică Cioc terorizau românii