Cu o istorie de mai bine de 600 de ani, orașul București are o groază de povești. Unele dintre ele par parcă scoase din cărți, altele, pe cât de interesante, pe atât de ciudate pot părea. Un bulevard celebru astăzi, în trecut avea o anume particularitate, pe care femeile vremii o respectau cu strictețe. În negura timpului era cunoscută sub numele de „Podul Mogoșoaia”, astăzi o știm ca fiind „Calea Victoriei”.
Orașul în care trăim, muncim și ne mișcăm, are o istorie de mai bine de 600 de ani. Bucureștiul a trecut prin cutremure, invazii ale turcilor, rușilor și nemților, prin molime, dar a avut parte și de lucruri frumoase.
Odată cu explozia industrială și economică, odată cu instaurarea Casei Regale, Bucureștiul a cunoscut o dezvoltare socio-economică fără precedent. De la primele străzi luminate din Europa cu petrol, și până la primul tramvai cu cai, orașul și-a câștigat pe drept denumirea de „Micul Paris”.
Printre principalele artere de promenadă din București, se afla și Podul Mogoșoaia, prima arteră importantă din oraș, fiind și unică, prin faptul că era pavată cu plăci de lemn.
Ulterior zona avea să fie cunoscută sub alt nume, care este și astăzi, și anume Calea Victoriei. Drumul a fost redenumit Calea Victoriei abia în 1878, după Războiul de Independență. Puțin din configurația originală s-a păstrat, dar aproape fiecare clădire de astăzi are o istorie care o leagă de perioadele anterioare ale drumului.
Dar Podul Mogoșoaia are o istorie și mai veche, care leagă artera de perioada în care martirul Constatin Brâncoveanu conducea aceste meleaguri. În 1692, acesta a construit un drum pentru a lega moșia sa de pe malul Dâmboviței, de moșia de la Mogoșoaia, unde va construi un palat în 1702. Drumul era pavat cu grinzi de lemn, de unde și numele său de atunci, Podul Mogoșoaia.
O altă poveste din acele vremuri spun că pe Podul Mogoșoaia, la promenadă, sau la cumpărături prin magazinele de lux ale vremii, femeile nu aveau voie să apară singure.
Conform legendei, spun cei de la Adevarul, acestea erau obligate să fie însoțite, fie de soț, fie de un membru al familie, o prietenă sau o servitoare. Același lucru era valabil și pentru localurile de fițe din oraș.
În majoritatea restaurantelor, doamnele acelor vremuri nu puteau intra neînsoțite de un bărbat. Dacă se întâmpla așa, cea care intra singură într-un local, era catalogată imediat ca fiind o damă de companie, existând riscul să fie dată afară din local.