Simona Halep, întâlnire-șoc, la Miami, cu Patrick Mouratoglou. Cum a reacționat românca. ”Am terminat cu el”

de: Beatrice Dumitru
20 03. 2024

Simona Halep (32 de ani) a revenit în circuitul WTA, odată cu turneul de la Miami, dar nu a trecut peste problemele care au măcinat-o în ultimul an și jumătate.

Simona Halep s-a întâlnit cu Mouratoglou la WTA Miami: ”Eu salut pe toată lumea”

Sportiva din Constanța a jucat primul ei meci, după 569 de zile de întrerupere forțată, ca urmare a scandalului de dopaj cu roxadustat. Halep s-a înclinat în fața Paulei Badosa (26 de ani, 73 WTA), scor 6-1, 4-6, 3-6, dar este optimistă că poate reveni la un nivel cât mai apropiat de apogeul carierei sale.

La final, Halep a vorbit deschis despre mai multe subiecte. Românca nu i-a rămas datoare Carolinei Wozniacki, cea care a acuzat modul în care Simona a primit invitație direct pe tabloul principal, deși venea după un scandal de dopaj.

Patrick Mouratoglou si Simona Halep.

La WTA Miami, Halep s-a întâlnit, față în față, și cu Patrick Mouratoglou, antrenorul din cauza căruia a pătimit atât de mult. Simona a spus cum a decurs întâlnirea, iar detaliile furnizate de ea au fost absolut surprinzătoare.

”M-am văzut cu Mouratoglou acum două zile, îi doresc succes cu Rune, dar am terminat să lucrez cu el, dar da, ne-am salutat, eu salut pe toată lumea, nu ţin supărare, nu am ură”, a spus Halep, la conferința de presă.

Vezi și: Halep, primul meci după 569 de zile. ”Mi-am spus: hai, că nu-s aşa rea”. Ce a spus despre kilogramele ei

”Este un stres”

Chestionată ce sfat le-ar da sportivilor pentru a nu trece prin tot ce a pătimit ea, Halep a replicat:

„Mereu am susţinut un sport curat. Am spus-o clar şi tare, trebuie să fie atenţi la tot ce mănâncă, ce fac, uneor se poate întâmpla ceva neaşteptat.

Este un stres, dar trebuie să credeam că ceea ce mi s-a întâmplat mie nu se va întâmpla şi lor, pentru că a fost teribil pentru mine, a fost stresant din punct de vedere psihic.

Sfatul meu este să verifice tot ce iau şi să fie atenţi la orice. Este greu să dau un sfat, nu vreau să treacă nimeni prin ce am trecut eu”, a mai spus românca.

Halep: ”M-a distrus!”

Halep a mai precizat că a avut parte de sprijinul necondiționat al părinților și că astfel a reușit să treacă mai ușor peste întreaga perioadă de coșmar.

„Părinţii mei mi-au spus că adevărul învinge întotdeauna şi mereu am crezut asta. Am ştiut că sunt curată, că nu am făcut nimic rău şi am crezut că este imposibil să fiu suspendată patru ani pentru ceva ce nu am făcut.

Momentul cel mai greu a fost când am auzit că am fost suspendată patru ani pentru ceva ce nu am făcut, a fost greu de gestionat, decizia m-a distrus puţin”, a completat Halep.

Vezi și: ”Nu sunt o trișoare!”. Simona Halep, reacție tranșantă după atacul Carolinei Wozniacki: ”Să citească mai bine”