Povestea tragică a siamezei care a trăit lipită de trupul decedat al surorii sale. Ororile la care au fost supuse fetele pe timpul vieții VIDEO
Aceasta este, fără niciun dubiu, o poveste de viață care îmbină multe elemente emoționale: este povestea surorilor siameze Daisy și Violet Hilton, una care a captivat și șocat în egală măsură opinia publică, de-a lungul anilor.
Cele două surori s-au născut unite la șold în anul 1908, iar destinele lor, unite, la rândul lor, au reușit să sensibilizeze și cele mai împietrite inimi, după cum vei afla din cele ce urmează.
Cele două surori gemene siameze au început viața cu stângul
Daisy și Violet Hilton au fost vândute de propria mamă unui spectacol de circ și atracții de la o vârstă foarte fragedă. Mai exact, de la vârsta de doar trei ani, au fost prezentate publicului pentru prima oară, fiind expuse drept o curiozitate exotică.
Au mers în numeroase turnee, iar viețile lor au fost sinonime cu orice în afară de ideea de normal.
Mai mult decât atât, după moartea mamei lor, cele două surori au fost trecute în testamentul ei, ca și cum ar fi fost simple bunuri materiale, unei femei numite Edith.
Încercând să scape din această nouă realitate departe de a fi dreaptă, Daisy și Violet au reușit să își facă un nume în lumea spectacolelor muzicale, până când managerul lor le-a abandonat în 1961, fără să le dea niciun ban.
După ultima lor apariție, care se presupune că s-ar fi întâmplat într-un drive-in din Charlotte, Carolina de Nord, surorile și-au găsit de lucru într-un magazin micuț local.
Violet a fost la un moment dat logodită cu un actor numit Maurice Lambert, dar nu a putut obține o licență de căsătorie din cauza stării lor coniugate, iar el în cele din urmă bărbatul a părăsit-o. Daisy s-a căsătorit mai târziu cu un alt actor numit Harold Estep, dar căsătoria lor a fost anulată la scurt timp după aceea.
Tragedia nu s-a încheiat aici, ci a continuat cu apariția gripei, care le-a răpus pe amândouă în jurul Anului Nou din 1969.
Cum a rămas Violet lipită de cadavrul surorii sale
Într-o scenă desprinsă, parcă, din cel mai urât coșmar, Daisy a fost prima care a fost lovită de boală și a murit înaintea lui Violet.
Aceasta din urmă a rămas atașată de cadavrul putrezit al surorii sale timp de zile întregi. Ulterior, inevitabilul s-a produs și a murit, la rândul ei, din aceeași cauză.
Această situație îngrozitoare nu s-ar fi întâmplat în zilele noastre, deoarece gemenii siamezi pot fi separați dacă unul dintre ei se îmbolnăvește grav și geamănul supraviețuitor este de acord cu intervenția chirurgicală care l-ar putea scuti de o situație nefericită ca aceasta.
Gemenii siamezi se nasc atunci când un ou fertilizat se divide parțial pentru a crea doi embrioni individuali, dar nu se separă complet.
Ei pot fi uniți la piept, în jurul abdomenului, în partea inferioară a spatelui, la pelvis sau la cap, și pot împărtăși chiar și organe comune, ceea ce face separația și mai dificilă, motiv pentru care rareori se întâmplă.
Conform statisticilor actusale, dintr-una din 50.000 până la 60.000 de nașteri rezultă gemeni siamezi, iar jumătate dintre sarcinile cu gemeni siamezi se termină cu un avort spontan sau, și mai trist, cu nașterea unor copii morți.
Tragedia și miracolul vieții celor două surori Hilton rămân, fără niciun dubiu, un semnal se alarmă destul de puternic al complexității și fragilității umane, împreună cu faptul că în mijlocul greutăților, ele au găsit împreună puterea de a se susține și de a merge mai departe, chiar dacă, într-un final, povestea lor s-a sfârșit în mod tragic, mai ales pentru una dintre ele care a fost forțată să stea câteva zile atașată de cadravul surorii sale.
Totuși, această poveste ascunde o altă realitate tristă și anume lipsa de incluziune a tuturor celor care sunt diferiți față de ceea ce omenirea consideră a fi „normal”.