Noi tichete sociale pentru acești pensionari, 250 de lei pe lângă pensie. Cine sunt privilegiații

de: Iulia Kelt
20 03. 2024

Într-un an marcat de evenimentele politice destul de intense, preocuparea pentru asistența socială a devenit o temă centrală în primării, multe dintre aceste instituții publice oferind tichete sociale celor aflați în dificultate.

La Bistrița, spre exemplu, autoritățile au luat măsuri pentru a sprijini românii aflați în dificultate, oferind tichete sociale pentru „medicamente și alimente”, în valoare de 250 de lei.

Cine va beneficia de aceste tichete sociale

Aceste tichete sunt dedicate în mod special celor care se confruntă cu venituri reduse sau cu handicap accentuat. Astfel, mai bine de 6.000 de pensionari cu venituri de până la 1.600 de lei și aproximativ 2.591 de persoane cu handicap accentuat vor beneficia de aceste ajutoare în acest an.

În comparație cu anul precedent, valoarea tichetelor sociale a crescut cu 50 de lei, iar pragul de eligibilitate s-a ajustat pentru a corespunde cu creșterea nivelului de trai și a costurilor de trai.

Bistrița nu este singurul loc unde se practică ajutoare pentru cei mai nevoiași dintre pensionari sau cu handicap

Același ajutor pentru asistență socială se observă și în alte orașe și regiuni din țară. Programul social „Alimente și Medicamente” vizează acordarea de tichete sociale către persoanele cu handicap accentuat, pensionari și persoanele în vârstă care nu realizează venituri.

Documentele necesare pentru obținerea acestor ajutoare includ cererea și declarația pe proprie răspundere, actul de identitate și acte doveditoare privind veniturile și starea de sănătate a solicitantului.

În contextul sărbătorilor de Paște, autoritățile locale au stabilit deja locurile și termenele limită pentru depunerea cererilor pentru ajutoarele sociale.

Fiecare tichet pentru alimente valorează 250 de lei și va fi distribuit înainte de sărbători pentru a asigura că toți cei eligibili beneficiază de sprijinul necesar.

În plus, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat o nouă tranșă de tichete sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei, care va fi distribuită către 2,5 milioane de persoane vulnerabile.

Evident, nu avem cum să nu observăm valul de mărinimie venit de la autorități acum, în prag de alegeri.