INTERVIU Actorul Ioachim Ciobanu joacă alături de Benedict Cumberbatch în cel mai nou thriller de pe Netflix: De ce trebuie să vezi serialul „Eric”, începând de azi

Ioachim Ciobanu face parte din distribuția serialului „Eric”, care va avea premiera pe Netflix în 30 mai. Regizat de Luzy Forbes, după un scenariu de Abi Morgan, serialul a cărui acțiune are loc în New York-ul anilor ’80 urmărește căutarea disperată a unui tată al cărui fiu de numai nouă ani dispare într-o dimineață, în timp ce se află în drum spre școală.

În rolul principal este celebrul Benedict Cumberbatch. Din distribuție mai fac parte: Gaby Hoffmann, McKinley Belcher III, Erika Soto, Jeff Hephner, Amy Louise Pemberton, Phoebe Nicholls, William Hope. Playtech a avut ocazia de a discuta cu Ioachim Ciobanu despre noul serial și nu numai, în interviul de mai jos.

Serialul „Eric” se lansează astăzi pe Netflix

Ioachim Ciobanu a urmat cursurile de actorie ale reputatei profesoare americane Ivana Chubbuck și a debutat ca actor profesionist din 2014. Au urmat roluri în peste 20 filme de lungmetraj și seriale, unde a jucat alături de actori consacrați și a colaborat cu mai mulți regizori premiați: Cristian Mungiu, Jasmin Dizdar, Terrence Malick.

Ioachim este absolvent UNATC I.L. Caragiale, București (montaj și sunet) și al Academy of Art College din San Francisco (grafică digitală). A produs, regizat și editat numeroase scurtmetraje, iar în ultimii zece ani s-a dedicat actoriei, jucând în special în producții internaționale, unde a fost coleg de platou cu mai multe staruri.

Printre cele mai recente roluri, amintim Epsilon din „Black Mirror”, unde joacă alături de Josh Hartnett și Rory Culkin, și de astăzi, 30 mai, Misha Varga în „Eric”, noua miniserie Netflix cu Benedict Cumberbatch. S-a bucurat de apreciere și succes, captivând publicul cu aparițiile sale în producții internaționale, atât cu personaje negative înfricoșătoare, cât și cu roluri pline de blândețe.

INTERVIU Ioachim Ciobanu

Playtech: Având un tată care este o figură marcantă în cinematografia românească, era aproape inevitabil să nu fii influențat de talentul său remarcabil. Totuși, ai trecut printr-o evoluție artistică, de la editarea de film la regie, apoi la publicitate și în final la actorie. Ce te-a motivat să rămâi la actorie?

Ioachim: De la un punct încolo, a devenit clar că a fi actor este lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult și este ceea ce îmi place cel mai tare. Desigur, sunt și aspecte ale vieții de actor care mă fac uneori să simt cum nu sunt în control, nu sunt în totalitate la cârma vieții mele profesionale. Dar, de fapt, cine e? Șansa, hazardul joacă un rol la fel de important în viețile tuturor. Uneori e nevoie și să iei mâinile de pe timonă și să lași o vreme corabia să fie dusă de vânt. Între timp, te ții ocupat: citești, repari, înveți noduri noi, speli puntea…

Mie, în actorie, îmi place necunoscutul și ador potențialul unui moment provenit dintr-o greșeală. Ceea ce în teatru se numește „accidentul de scenă” (când ceva nepregătit se întâmplă) este cel mai interesant lucru pentru mine – terifiant și minunat, în același timp. La filmare, când are loc, dacă nu îi dai pe loc un sens, momentul poate strica o dublă. Însă, din persistența actorului și flerul regizorului de a continua, poți să preiei din mers situația și să o incluzi în ce trebuia să faci. Unele dintre cele mai frumoase momente din cinema se nasc din astfel de „greșeli”.

Playtech: Cum te-ai pregătit pentru rolul lui Misha Varga din “Eric”? A existat vreo provocare specifică pentru acest personaj?

Ioachim: Din observațiile mele, viețile celor care adună gunoiul și fac curat în marile orașe nu sunt ușoare. Ore lungi și muncă grea, repetitivă, fără mari satisfacții. Sunt priviți și de sus, ocoliți sau ignorați de orășeni. Singura lor bucurie poate sta în comuniunea cu alții ca ei. Iar când te afli în postura de străin, chiar și între cei cu care muncești… E o viață dură, care te amprentează puternic.

Pornind de la aceste premise l-am abordat pe Misha Varga. Provocarea principală a constat în a-mi imagina cum m-aș simți și comporta într-o astfel de realitate, foarte diferită de traiul meu zilnic, cu momente de socializare și activități plăcute, cu familie și prieteni. Am pășit pentru un timp în altă lume.

Playtech: Având în vedere că acțiunea serialului “Eric” se desfășoară în New York-ul anilor ’80, cum ai abordat reconstituirea acelei perioade din punct de vedere actoricesc?

Ioachim: Am avut toată încrederea în inteligența și talentul deosebit al echipei care a produs miniseria de pe Netflix, în a reda cu acuratețe perioada istorică și elementele culturale ale New York-ului. Și știu că au făcut asta cu o mare măiestrie.

Eu m-am preocupat mai mult de firea, gândurile și trăirile personajului meu. Cine sunt? Ce vreau? La ce visez? Ce mă bucură, ce mă supără? În cine mă pot încrede? De cine ar trebui să stau la distanță?

Playtech: Cum crezi că va primi publicul serialul Eric? Ce așteptări ai?

Ioachim: Am învățat să nu fac presupuneri asupra modului cum sunt primite filmele și serialele. Dacă ar fi existat realmente o rețetă, toată lumea ar produce doar hit-uri.

Premisele sunt însă foarte bune pentru Eric. E o poveste captivantă, spusă de un triumvirat (scenarist – regizor – director de imagine) cu un palmares impresionant, iar distribuția este nu doar de cel mai înalt nivel, ci și extrem de potrivită poveștii. Ingredientele pentru ceva magic sunt acolo. Cred că va fi apreciat.

Playtech: Ce a însemnat pentru tine să lucrezi alături de Benedict Cumberbatch și restul distribuției internaționale?

Ioachim: Am avut colegi foarte buni. Cu unii dintre ei m-am sfătuit îndelung, am stat la râsete și povești. Cu alții (precum Benedict) am apucat doar să mă salut. Programul de filmare este un animal foarte complicat, uneori e posibil să joci chiar fără a apuca să-ți cunoști partenerul de scenă. E un fapt cu care cei care lucrează în film sunt obișnuiți. Și de aceea, cu atât mai mult te bucuri atunci când se leagă o prietenie. Am avut noroc, m-am putut baza pe sfaturile celor cu mai multă experiență ca mine: William Hope, Clarke Peters, Gaby Hoffmann, Simon Manyonda. Mi-a făcut o mare plăcere să lucrez cu ei toți.

Playtech: Cum a fost să lucrezi în proiectul “Black Mirror”? Cum vezi tu viitorul tehnologiei și al inteligenței artificiale?

Ioachim: Mă sperie cât de inteligent și amuzant este Charlie Brooker (n.r. creatorul Black Mirror). A fost o bucurie să fac parte din Black Mirror, proiectul lui de suflet.

Am ajuns la Londra, unde am luat parte la citirea de text a episodului cu regizorul și întreaga distribuție, apoi repetiții, și în final, filmarea în vila aceea spectaculoasă din Spania, de lângă Valencia. Completări de filmare au fost la Londra, în platoul 1 din Twickenham Studios unde – fun fact – s-a filmat pentru Blade Runner și tot acolo au filmat Beatles când lucrau la piese pentru concertul lor de pe acoperiș.

Întotdeauna am văzut tehnologia ca pe un prieten, menit să facă viața mai ușoară. Acum însă cred că suntem deja prea dependenți de tehnologie chiar și fără revoluția AI, care, hai să fim sinceri, are potențialul să ne dea peste cap societatea. Știu că există tabere pro și contra. Eu stau în noianul de păreri și mă mai gândesc.

Playtech: În contextul în care platformele de streaming precum Netflix devin din ce în ce mai populare, cum crezi că va evolua experiența cinematografică tradițională? Consideri că streamingul va complementa sau va concura cu experiența de a viziona un film în sala de cinema?

Ioachim: Eu sunt, în primul rând, fanul cinematografului. De când mă știu am mers la cinema de câte ori am putut. Experiența de film din sală nu se poate compara cu cea de acasă.

Iar ca actor, îmi doresc să am, în primul rând, spectatorul de cinema, care e mai atent și trăiește filmul cap-coadă cu (teoretic) zero întreruperi. Mie așa îmi place cel mai mult să văd filme și sper că voi avea ocazia să fac asta în continuare.

Există clar un element de competiție între cinema și streaming. Acesta sprintează tare, în vreme ce sălile de cinema se zbat să facă față. Există totuși semne că se dezvoltă un model de conviețuire între cele două, cu premiere în sală, urmate la un interval relativ scurt de lansarea pe platforme. Pare un compromis decent.

Playtech: Ce diferențe găsești între a juca în producții românești față de cele internaționale?

Ioachim: Dacă vorbim de producții internaționale cu bugete mari… în primul rând, anvergura lor și numărul de pagini de scenariu ce trebuie filmate într-o zi.

Să spunem că afară am ocazia mai des să joc și în scene unde sar lucruri în aer. Și când se aude “acțiune”, știi că trebuie să fii deja gata de salt – fizic și emoțional. Totuși, viteza de adaptare și capacitatea de a livra o interpretare de calitate, a fi punctual și a aduce o contribuție semnificativă proiectului sunt necesități universale ale oricărui film, indiferent unde se filmează, cine îl produce și ce buget are.

Playtech: Ai avut ocazia să colaborezi cu regizori de renume precum Cristian Mungiu și Terrence Malick. Ce lecții importante ai învățat de la ei?

Ioachim: După părerea mea, amândoi sunt regizori de mare calibru, care preferă să nu își copleșească actorii cu un torent de informații. Ei vor să vadă cu ce vii tu, înainte de a modela cu tact și finețe scena, interpretarea, rezultatul.

Ca actor, m-au învățat să mă aștept mereu la schimbare și să îmbrățisez neprevăzutul. Să am o abordare adaptabilă, să caut viul în situații, să nu mă blochez în preconcepții despre ce voi avea de făcut la filmare. Și să mă încred în regizor: va fi bine.

Playtech: Cum echilibrezi complexitatea personajelor negative cu cele pline de blândețe în interpretările tale?

Ioachim: Cred că binele și răul fac parte din fiecare om. Diferă doar proporțiile – filmul imită viața – însă putem privi în noi și admite că există atât părțile luminoase, cât și cele întunecate. Depinde doar pe care le exersezi, ce încurajezi să se dezvolte. Să nu uităm că mereu există posibilitatea să alegem.

Mi-aș dori să am ocazia să interpretez mai des și oameni cu suflet mai bun. Cred că un contrapunct între o figură mai aspră și un comportament mai sensibil este o prezență destul de rar întâlnită în cinema. Mi-ar plăcea să o pot explora.

Playtech: Ce sfaturi ai pentru actorii tineri care aspiră să aibă o carieră internațională?

Ioachim: În primul rând, să nu piardă timpul așteptând. Într-o viață de actor mereu se pot găsi lucruri noi și interesante de făcut, care îți pot aduce satisfacții. Iată câteva dintre ele:

• să exerseze mereu, să învețe și lucruri secundare, pe lângă jocul actoricesc – un sport, un instrument muzical, o îndeletnicire practică
• să aibă fotografii recente, făcute profesionist. Fără variante cosmetizate sau vechi de câțiva ani. E primul contact cu ei al celor care aleg actorii pentru roluri
• un CV ținut la zi. Multe spații goale înseamnă doar că sunt tineri și au rolurile în fața lor. Filmele studențești și independente cresc și ele la fel de bine un CV. Să caute și aceste proiecte, să nu aștepte doar rolul principal în următorul blockbuster
• ar fi util să știe câte ceva despre marketing. Actorul este un artist, dar și un nume ce trebuie pus în valoare. Nimeni nu dorește să depună o grămadă de efort, pentru ca apoi să joace cu sala goală
• să știe despre munca directorilor de casting, regizorilor și producătorilor. Să le vadă filmele. Să nu se teamă să le pună întrebări. Curaj!
• la un moment dat, vor avea nevoie de un agent. Să le scrie un e-mail profesionist. Până semnează cu un agent, IMDB este prietenul lor – research, research, research. Iar după, tot așa…
• să nu renunțe prea ușor. Meseria asta se dezvoltă doar în timp, cu perseverență. Și mai ales, să fie colegi! Să se ajute și să ceară ajutorul. În viață nu se reușește de unul singur.

Cum se spune, “follow me for more recipes”!

Playtech: Ce planuri de viitor ai?

Ioachim: Am dat câteva probe pentru proiecte noi, însă, din motive de confidențialitate, nu pot vorbi despre ele. Pot menționa însă lungmetrajul în lucru, numit “Scorpion”, scris și regizat de Claudiu Oprea. Acolo joc fratele înstrăinat al unui om (Oltin Hurezeanu) care, după ce a fost încarcerat timp de 20 de ani, încearcă să își găsească un loc într-o lume care nu îl vrea.