Fără el, Moldova nu și-ar fi știut istoria. Povestea impresionantă a primului cronicar român, Grigore Ureche

Grigore Ureche a fost unul dintre primii cărturari români și cel mai important cronicar din Moldova, autorul celebrului Letopiseț al Țării Moldovei, scris între anii 1642 și 1647.

Născut cândva între 1590 și 1595, într-o familie de boieri moldoveni, Ureche a crescut într-un mediu privilegiat, comparativ cu alții din generația sa.

Tatăl său, Nistor Ureche, a fost un susținător al facțiunii pro-poloneze din Moldova și a ocupat funcții importante în administrația țării.

După o copilărie petrecută în Uniunea Polono-Lituaniană, unde a studiat la Colegiul Iezuit din Liov, Ureche s-a întors în Moldova și s-a implicat activ în viața politică.

Grigore Ureche deținut diverse funcții în administrație și a fost martor la evenimente semnificative din istoria Moldovei, precum și la interacțiunile cu puterile vecine.

Letopisețul, cartea de căpătâi a Moldovei

Cea mai importantă contribuție a sa este Letopisețul Țării Moldovei, o cronică care acoperă perioada 1359-1594 și care prezintă evenimentele din perspectiva unui boier moldovean cult și patriot.

Grigore Ureche a evidențiat unitatea culturală a românilor și a subliniat rolul domnilor în istoria țării, dar trebuie să recunoaștem că toate astea s-au scris din perspectiva lui, așa cum se întâmplă mereu, de altfel.

Stilul său literar era, fără niciun dubiu, unul clar și coerent, fără a recurge la figuri de stil complicate sau expresii inutile. Opera sa a influențat profund literatura și istoriografia românească.

Grigore Ureche a murit în 1647, în jurul vârstei de 50 de ani, și a fost înmormântat la mănăstirea Bistrița din Moldova.

Grigore Ureche a trecut în neființă în timpul domniei lui Vasile Lupu. Cu toate că nu există detalii precise despre circumstanțele morții sale, este clar că el a lăsat în urmă o operă remarcabilă, care a devenit una dintre cele mai importante surse de informații despre istoria Moldovei din secolul al XVII-lea.

Letopisețul lui Ureche a rămas un punct de referință pentru cercetătorii și istoricii care studiază istoria acelei perioade, oferind o perspectivă unică și valoroasă asupra Moldovei.

Contribuția lui la afirmarea limbii și culturii românești într-un context internațional este de necontestat, iar moștenirea culturală continuă să fie apreciată și studiată și în zilele noastre, chiar și prin simplul fapt că nu avem cu ce să comparăm evenimentele, fiind primul și singurul care a scris despre asta.

Ce spunea Grigore Ureche despre Ștefan cel Mare

În Letopiseţul Ţării Moldovei, Grigore Ureche povesteşte cum boierii erau decapitaţi, inclusiv domnitorul era descris ca fiind aprig și cu o tendință de a vărsa sânge nevinovat.

În bătălia de la Soci, între armata lui Ştefan Vodă şi cea a lui Radu Vodă, cronicarul menționează că Radu Vodă a pierdut lupta suferind pierderi grele, toţi fiind tăiaţi, iar mulţi viteji fiind prinși și apoi executați.

În confruntarea de la Râmnic, Ştefan cel Mare a obţinut o victorie decisivă, iar armata muntenilor a suferit pierderi masive şi le-au fost capturate steagurile de luptă.

În ceea ce-l priveşte pe Ţepăluşi vodă, el a fost prins în viaţă şi decapitat. În războiul împotriva lui Petru Hronda, un pretendent la tronul Moldovei, acesta a fost învins şi a sfârşit decapitat, după ce a fost capturat de Ştefan Vodă.

Exemplele date de cronicarul Ureche privind decapitările ordonate de Ştefan cel Mare continuă în descrierile majorității bătăliilor din Letopiseţul Ţării Moldovei, așadar devine clar că voievodul nu a fost întocmai cel mai iertător din câți au existat, în ciuda faptului că astăzi este numie „…și Sfânt” de Biserica Ortodoxă Română.

„Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu…; om întreg la fire, neléneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi, unde nu gândiiai, acolo îl aflai.

La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi să vârâia, ca, văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteaze şi pentru acéia raru războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădéjdea, că, ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.

Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură.

Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui céle vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia, l-au ajunsu”, se mai arată în Letopisețul Moldovei lui Grigore Ureche.