Familia din Rusia care a trăit 40 de ani complet izolată de lume: nu auzise de Al Doilea Război Mondial și nici de faptul că omul a ajuns pe Lună

În mijlocul taigalei siberiene, o familie a reușit ceea ce puțini ar putea concepe: să se izoleze complet de lume timp de 42 de ani, supraviețuind doar din resursele pe care natura le oferea. Aceasta este povestea familiei Lykov, care a fost descoperită în anul 1979 de o echipă de geologi sovietici ce explorau pădurile sălbatice din Siberia. Membrii familiei nu aveau nicio idee despre schimbările care au zguduit secolul XX, inclusiv despre cel de-al Doilea Război Mondial.

Descoperirea lor a fost una absolut uluitoare pentru echipa de geologi care aterizase cu elicopterul într-o poieniță în inima taigalei. Aflaseră astfel de existența unei comunități micuțe, la 150 de mile depărtare de cea mai apropiată așezare umană. Familia Lykov trăia în această zonă periculoasă și neospitalieră, încă din anul 1936, departe de orice contact uman.

Taigaua siberiană este cunoscută pentru condițiile sale dificile și periculoase. Pădurea este formată dintr-o întindere nesfârșită de pini și mesteceni, iar clima este rece și aspră, cu veri scurte și ierni cumplite. Taigaua este, de asemenea, locuită de lupi și urși înfometați, ceea ce face ca supraviețuirea umană în această regiune să fie extrem de dificilă. În ciuda acestor provocări, familia Lykov a reușit să își construiască un adăpost și să supraviețuiască în această sălbăticie extremă.

Motivul retragerii în taigă

Familia Lykov aparținea comunității Vechilor Credincioși, o sectă fundamentalistă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Această comunitate a fost persecutată încă din secolul al XVIII-lea, încă din timpul lui Petru cel Mare. După Revoluția Rusă din 1917 și consolidarea puterii de către bolșevici, Vechii Credincioși s-au aflat din nou sub presiune. Teroarea stalinistă din anii 1930 a împins multe grupuri religioase să fugă pentru a scăpa de represiuni.

Karp Lykov a luat decizia de a fugi împreună cu familia în pădurile sălbatice după ce fratele său a fost împușcat de o patrulă comunistă. Așadar, în anul 1936, împreună cu soția sa Akulina și cei doi copii ai lor, Savin și Natalia, Karp s-a retras în mijlocul taigalei siberiene. Inițial au mers tot mai adânc în pădure, până când au găsit un loc izolat la 6000 de picioare altitudine, unde au ridicat o cabană și au început să-și construiască viața.

Cabana pe care au construit-o era extrem de simplă și rudimentară, realizată din lemn, cu o singură încăpere în care locuiau cu toții. Nu aveau niciun fel de tehnologie modernă, iar ferestrele mici asigurau doar puțină lumină naturală. Mâncarea lor consta în principal din ceea ce reușeau să găsească în pădure. Karp a improvizat un sistem de agricultură de subzistență, cultivând cartofi, secară și cânepă. În momentele de disperare, familia a trebuit să mănânce scoarță de copac sau chiar încălțăminte din piele pentru a supraviețui.

Ulterior, au venit pe lume încă doi copii – Dmitry în 1940 și Agafia în 1942 – care au crescut fără să vadă vreodată alte ființe umane, încă din primii ani de viață. Dmitry, de exemplu, nu știa ce este pâinea și obișnuia să vâneze animale cu mâinile goale, fără niciun fel de armă. Deși viața era extrem de dificilă, familia Lykov considera acest mod de existență ca fiind singura alternativă pentru a-și păstra credința și libertatea spirituală.

Într-un an deosebit de dur – 1961 – toate culturile lor au fost distruse de o înghețare timpurie, iar membrii familiei au trebuit să mănânce chiar și încălțămintea din piele pentru a supraviețui. În același an, Akulina, soția lui Karp, a murit din cauza foametei, sacrificându-și porția de mâncare pentru copii.

Contactul cu lumea modernă: neștiința despre al Doilea Război Mondial, și lipsa cunoștințelor tehnologice

Descoperirea familiei a avut loc într-un mod neașteptat. În 1979, un elicopter care căuta o zonă de aterizare pentru a debarca o echipă de geologi a observat o mică poiană în mijlocul pădurii. Pământul prezenta urme care puteau fi făcute doar de oameni. Geologii, curioși de ceea ce văzuseră, au hotărât să investigheze mai îndeaproape, pregătind cadouri pentru orice persoane ar putea găsi acolo.

Când au ajuns la coliba familiei Lykov, au fost surprinși să fie întâmpinați de un bătrân desculț, îmbrăcat în haine confecționate din saci. La început, omul nu le-a răspuns la saluturi, dar în cele din urmă i-a invitat înăuntru. Interiorul cabanei era rudimentar, fiind luminat doar de o mică fereastră, iar pe podeaua murdară se aflau resturi de lemn ars. Femeile – Agafia și sora sa mai mare, Natalia – erau înspăimântate de musafiri.

Geologii au fost șocați să descopere cât de puțin știa familia despre lumea exterioară. Lykovii nu știau că al Doilea Război Mondial avusese loc, și nici că omul ajunsese pe Lună sau despre alte evenimente importante ale secolului XX. Karp Lykov le-a povestit geologilor despre greutățile pe care le-au întâmpinat de-a lungul anilor, despre cum și-au pierdut recoltele și cum au trebuit să se bazeze pe ce găseau în natură pentru a supraviețui.

La început, Lykovii nu au acceptat cadouri, cu excepția sării, o resursă de care duceau o lipsă cruntă. Pentru prima dată în 40 de ani, au simțit gustul sării. Ulterior, au început să primească cu recunoștință cuțite, vase de bucătărie și grâu, dar au refuzat orice ajutor care i-ar fi putut scoate din pădure și aduce înapoi în civilizație. Karp a spus clar că nu au nevoie de nimic din „lumea modernă” și că preferă să trăiască în sălbăticie, așa cum au făcut dintotdeauna.

Din păcate, nu mult timp după descoperirea lor, în anul 1981, trei dintre cei patru copii Lykov au murit. Savin și Natalia au suferit de insuficiență renală, iar Dmitry a pierdut lupta cu pneumonia. Se presupune că familia a intrat într-un contact nefavorabil cu agenți patogeni moderni, pentru care nu aveau nicio imunitate. Dmitry a refuzat să fie transportat la spital, spunând că „un om trăiește atât cât îi dă Dumnezeu”.

Viața în continuare a Agafiei Lykov

După moartea părinților și a fraților săi, Agafia a rămas singura supraviețuitoare a familiei Lykov. Aceasta a continuat să trăiască în aceeași izolare, într-un mod de viață pe care l-a considerat mereu ca fiind corect și sănătos. De-a lungul anilor, a ieșit din izolare doar de câteva ori, fie pentru a cere ajutor medical, fie pentru a vizita alte grupuri de Vechi Credincioși.

În anul 2014, Agafia a publicat o scrisoare online prin care cerea ajutor, fiind tot mai slăbită din cauza vârstei. Voluntari au început să o viziteze regulat, oferindu-i ajutor cu treburile gospodărești. În ianuarie 2016, a fost transportată cu elicopterul la spital din cauza unor dureri la picioare, dar a cerut să fie readusă în pădure imediat ce și-a revenit, scrie Business Insider.

Agafia, la peste 80 de ani, continuă să trăiască în sălbăticia taigalei, refuzând să se adapteze la viața modernă. Ea este vizitată periodic de voluntari și de alți Vechi Credincioși, care îi aduc provizii și o ajută la munca zilnică. În ciuda vârstei înaintate și a dificultăților fizice, Agafia refuză să părăsească locul pe care îl consideră „acasă”.

Astăzi, povestea familiei Lykov rămâne una dintre cele mai impresionante relatări despre supraviețuire și despre dorința de a trăi în izolare față de tumultul civilizației. Agafia Lykov, la peste 70 de ani, continuă să trăiască în această pustietate, fiind simbolul rezistenței umane în fața vicisitudinilor naturii și ale istoriei. Exemplul său inspiră atât curaj, cât și reflecție asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat libertatea și credința.