Descoperire uimitoare în „Judecata de Apoi” a lui Michelangelo: figura ascunsă a Mariei Magdalena

„Judecata de Apoi”, pictura monumentală realizată de Michelangelo între 1536 și 1541, continuă să fascineze și să dezvăluie mistere la aproape 500 de ani de la finalizare. Capodopera, care acoperă peretele altarului din Capela Sixtină a Vaticanului, surprinde momente de răscumpărare și damnare într-o manieră de neegalat. Recent, o nouă interpretare a acestei opere a scos la lumină prezența Mariei Magdalena, o figură cheie din tradiția creștină, despre care până acum se credea că lipsește din compoziție.

Conform autoarei și expertei în artă italiană Sara Penco, Maria Magdalena este reprezentată în partea dreaptă a frescei, purtând o robă galbenă și sărutând crucea lui Iisus Hristos. Această descoperire, prezentată în cartea „Maria Magdalena în Judecata lui Michelangelo”, schimbă perspectiva asupra unora dintre elementele-cheie ale operei, inclusiv reprezentarea dublă a lui Hristos.

Reprezentarea Mariei Magdalena și contextul simbolic

Prezența Mariei Magdalena în frescă nu este doar un detaliu estetic, ci o reîntărire a rolului ei important în povestea creștină. Identificarea sa într-o postură de intimitate cu crucea, îmbrăcată în galben – o culoare care simbolizează adesea iluminarea și speranța –, subliniază poziția sa de martoră la crucificare și înviere. Această ipoteză este susținută și de plasarea sa în apropierea unei figuri masculine aproape goale, despre care Penco susține că nu este Simon din Cirene, cum se credea anterior, ci chiar Iisus Hristos.

Această interpretare sugerează că Michelangelo a inclus două reprezentări ale lui Hristos în „Judecata de Apoi”: una centrală, unde este înfățișat ca Judecătorul suprem, înconjurat de sfinți și de lumina divină, și una laterală, în care apare ca Mântuitorul, ținând crucea, alături de Maria Magdalena. Reprezentarea duală a lui Hristos, deși neobișnuită, se încadrează în stilul inovator și profund simbolic al artistului.

Un simbolism complex și controversele din jurul operei

„Judecata de Apoi” este o operă monumentală ce cuprinde peste 300 de figuri, fiecare cu detalii atent lucrate, dar nu lipsită de controverse. Pe lângă descoperirea Mariei Magdalena, alte detalii, precum figura mitologică Minos din colțul de jos al frescei, au generat discuții aprinse. Minos, care supraveghează intrarea Damnaților în Iad, este înfățișat cu trăsături ce seamănă izbitor cu Biagio da Cesena, un critic contemporan al artistului, căruia Michelangelo i-a adăugat urechi de măgar și un șarpe mușcându-i organele genitale, drept răspuns la criticile acestuia privind nuditatea excesivă a picturii.

În plus, dezbaterile asupra moralității nudurilor din frescă au dus, la decenii după moartea lui Michelangelo, la adăugarea unor elemente de acoperire sub forma unor frunze de smochin. Aceste modificări, realizate de unul dintre elevii artistului, Daniele da Volterra, au fost văzute ca o încercare de „moralizare” a operei, în conformitate cu normele ecleziastice ale vremii.

Descoperirea Mariei Magdalena aduce o nouă dimensiune acestui tablou complex, oferind indicii despre cum Michelangelo a abordat teologia creștină și legătura sa cu simbolurile artistice. Cartea Sarei Penco dezvăluie o perspectivă fascinantă asupra modului în care elementele iconografice și teologice se împletesc pentru a transmite un mesaj profund.

Această lucrare continuă să inspire admirație și cercetări amănunțite, demonstrând că, la aproape cinci secole de la crearea sa, „Judecata de Apoi” încă mai are secrete de descoperit.