Camera în care Michelangelo a stat ascuns 2 luni, pentru a se feri de răzbunarea unei familii date jos de la putere în Florența, va fi deschisă turiștilor. Încăperea ascunde secrete negre. Nu va putea fi vizitată oricând și de către oricine. Află în rândurile de mai jos ce program va fi respectat.
Este greu de crezut că Michelangelo mai are nevoie de introduceri. Artistul italian este renumit în întreaga lume datorită operelor sale colosale, cum ar fi statuia lui David, frescele de la podea la tavan din Capela Sixtină și cupola Sfântului Petru, care domină întotdeauna orizontul Romei.
Persoanele care admiră lucrările lui Michelangelo Buonarroti au ocazia să vadă cu ochii lor lucrări mai puțin cunoscute ale marelui sculptor și pictor. Câteva dintre acestea vor putea fi văzute pentru prima dată de către public în așa-numita „cameră secretă” a artistului din Florența.
„Camera secretă” a lui Michelangelo nu a mai fost niciodată deschisă turiștilor. Primele vizite din partea celor interesați să o vadă vor avea loc pe 15 noiembrie 2023. Numărul turiștilor cărora li se va permite să intre în încăpere va fi foarte limitat. Totul, din dorința de a conserva lucrările rare.
Încăperea amintită se află sub Capelele Medici din Florența, unde artistul a sculptat morminte pentru membrii familiei Medici. Lucrările se află în spatele bisericii San Lorenzo, în Sagrestia Nuova sau, așa cum mai este cunoscută, Noua Sacristie.
Te-ar putea interesa și: Descoperire senzațională după un chin de 500 de ani. Îi aparține celebrului Michelangelo: ”Este remarcabil!”
În anul 1975, în timpul unor lucrări prin care se intenționa construirea unei noi ieșiri din spațiul amintit, un muncitor a descoperit mai multe desene cu figuri umane sub două straturi de tencuială, într-un coridor de sub sacristie, care fusese folosit pentru depozitarea cărbunelui.
Spațiul îngust prezenta 33 de metri lungime, 10 metri lățime și 8 metri înălțime. Figurile, schițate în cărbune și sanguină (cretă sau creion de culoarea ruginii), adesea una peste alta și de dimensiuni diferite, i-au fost atribuite lui Michelangelo.
Te-ar putea interesa și: Când arta se întâlnește cu tehnologia: robotul artist care sculptează ca Michelangelo
Paolo Dal Poggetto, fostul director al Capelei Medici, a spus că figurile și desenele realizate în „cameră secretă” de sub Capelele Medici din Florența îi aparțin marelui artist Michelangelo. Se spune că în această încăpere a stat ascuns celebrul italian, timp de circa 2 luni, în anul 1530.
Camera ascunde un secret mai puțin știut. Michelangelo a lucrat pentru guvernul republican, care avea ca rival familia Medici, de renume în regiune. Aceasta a fost dată jos de la putere, însă a revenit la conducerea Florenței la scurtă vreme.
În anul 1530, papa Clement al VII-lea a preluat putere în Florența. Acesta era membru al familiei Medici. El a ordonat moartea lui Michelangelo, motiv pentru care artistul s-a ascuns în spațiul cunoscut astăzi drept „camera secretă”.
Sentința de condamnare la moarte a fost anulată după două luni, moment în care Michelangelo s-a întors să lucreze la Florența. Patru ani mai târziu, s-a mutat la Roma. Se crede că desenele din încăperea ce va putea fi vizitată de turiști au reprezentat schițe ale artistului pentru viitoare lucrări de artă.
Maximum 100 de persoane pe săptămână vor putea să viziteze camera în care Michelangelo ar fi stat ascuns. Turiștii vor fi împărțiți în grupuri de câte patru, iar vizitarea spațiului nu va putea dura mai mult de 15 minute în fiecare zi, cu excepția zilelor de marți și duminică.
„Camera secretă” se află în josul unei scări înguste. În contextul în cauză, reprezentanții muzeului Capelele Medici au menționat că, din păcate, încăperea nu va putea fi vizitată de copii sau adulți care prezintă dizabilități, dar nici de copii cu vârste mai mici de 10 ani.
Un bilet de vizită va costa 20 de euro, echivalentul a 99,45 lei românești. Vizitatorii vor trebui să achite și o taxă suplimentară pentru intrarea în sit, în valoare de 10 euro (49,73 lei românești), plus o alta de rezervare a locului, de 3 euro (14,93 lei românești).
Trebuie precizat, de asemenea, că deschiderea camerei în care a stat închis Michelangelo timp de 2 luni reprezintă doar o probă, pentru a analiza impactul pe care l-ar avea din punct de vedere turistic. Rezervările se pot face astfel până pe data de 30 martie 2024.
„Acest loc le oferă turiștilor experiența unică de a intra în contact direct nu doar cu procesul creativ al maestrului, ci și cu percepția formării mitului său ca artist divin”, a declarat Francesca de Luca, curatorul Muzeului Capelele Medici, potrivit CNN.
Paola D’Agostino, directoarea Muzeelor Bargello, din care fac parte capelele, a precizat că restaurarea lucrărilor ce vor fi disponibile turiștișlor a fost „o muncă îndelungată, constantă și minuțioasă”.