Descoperire arheologică impresionantă: Ierihon, centrul uneia dintre cele mai vechi civilizații agricole

Descoperirile arheologice de la Ierihon au adus la lumină dovezi concludente că Palestina a fost unul dintre cele mai vechi centre agricole cunoscute până în prezent. Agricultura în această regiune poate fi datată în jurul anului 7.500 î. Hr., fiind o mărturie a civilizației irigațiilor, care s-a dezvoltat în valea Iordanului. Spre deosebire de alte civilizații antice, irigațiile nu erau realizate de-a lungul râului propriu-zis, ci de-a lungul afluenților săi, ceea ce a permis dezvoltarea unor tehnici avansate de cultivare a pământului.

În aceeași perioadă, urme de agricultură pot fi găsite și în zonele deluroase, unde civilizația natufiană utiliza unelte precum secerile de cremene și sapele. Irigația, o tehnică antică, a atins apogeul în regiunile precum Egiptul și Babilonia. Totuși, în timpul lui Avraam, cultivarea pământului folosind irigații a început să-și piardă din importanță în Palestina, oamenii trecând la agricultura fără irigații, mai ales în regiunea Neghev. Majoritatea agricultorilor au început să depindă de ploi pentru a obține recolte bogate, seceta din timpul verii fiind compensată de „ploaia timpurie” din noiembrie sau decembrie.

Principalele culturi și tehnicile agricole

Grâul și orzul au fost principalele grâne cultivate, grâul fiind considerat mai valoros, în timp ce orzul oferea avantajul unei perioade de creștere mai scurte și a unei rezistențe mai mari la solurile sărace. Pe lângă aceste grâne, agricultorii din Palestina cultivau și legume precum lintea, mazărea și fasolea, care aduceau varietate în alimentație. Ierburile, semințele și condimentele îmbogățeau meniul, bazat în principal pe pâine, în timp ce lăstarii fragili ai plantelor sălbatice erau folosiți drept salate.

Odată cu inventarea secerei, uneltele agricole au cunoscut o evoluție semnificativă. Secerile cu dinți de cremene, montate pe mânere de lemn sau os, au fost urmate de pluguri de lemn. Cele mai bune pluguri erau confecționate din lemn de stejar, un material rezistent, potrivit pentru solurile pietroase ale Palestinei. Plugul cu un singur mâner avea avantajul de a fi ușor, ceea ce permitea fermierilor să-l ridice cu ușurință peste bolovani, mai ales pe terenurile accidentate din zonele de munte.

Recoltele erau strânse în funcție de altitudine: mai întâi în valea Iordanului, apoi în zonele de coastă și, în cele din urmă, în munții înalți. Recoltarea orzului începea în aprilie și mai, fiind urmată de grâu cu câteva săptămâni mai târziu. În paralel, fermierii semănau meiul de vară pe terenurile necultivate în timpul iernii. Spicele erau adunate manual și legate în snopi, după care erau transportate la aria de treierat.

Provocări și adaptări în agricultură

Principalii dușmani ai agricultorilor erau seceta, invaziile de lăcuste și bolile plantelor. Dacă ploile nu cădeau în unul dintre cele trei sezoane de ploi, recoltele erau compromise. În plus, războaiele, purtate adesea în timpul sezonului de recoltare, reprezentau o amenințare constantă, armatele invadatoare consumând resursele locale.

Legea Mozaică a stabilit principii agricole menite să protejeze pământul și să asigure prosperitatea comunităților. Un exemplu este lăsarea pământului necultivat în al șaptelea an, pentru a preveni epuizarea solului (Levitic 25). De asemenea, aceste legi promovau solidaritatea socială, prin îndemnul de a lăsa pe săraci să adune spicele rămase după seceriș (Levitic 23:22).

Astfel, agricultura în Palestina antică reprezintă o sinteză a inovațiilor, a adaptării la mediul natural și a valorilor comunitare. Descoperirile arheologice de la Ierihon și din alte zone evidențiază complexitatea acestei civilizații și importanța sa în istoria agriculturii mondiale.