Cum arată viața bună în Constanța la început de secol 20. Cafenelele grecești, locul unde se nășteau povești de viață, rupte parcă din filme
This browser does not support the video element.
Într-un articol publicat în anul 1929 în publicația bucureșteană „Rampa”, un ziarist cu un simț de observație destul de fin remarcă atmosfera de cafenea grecească ce domnea la Constanța în acele vremuri.
Cafenelele grecești, locul unde oamenii se adunau pentru a făuri povești
Această atmosferă specifică cafenelelor grecești era preferată chiar de către locuitorii orașului. Atmosfera liniștită și relaxată a unei cafenele grecești era mai atrăgătoare decât orice, în acele timpuri.
Aici, în timpul orelor lente de după-amiază, se desfășurau partide de cărți, iar printre jucătorii din Constanța, specialiștii erau cei mai temuți.
Pentru a înțelege mai bine semnificația unei cafenele în Constanța de atunci, dar și povestea celor care se adunau aici pentru a-și câștiga existența, merită să ne întoarcem la un articol din anul 1922, publicat în cotidianul local „Dobrogea Jună”. Sub titlul „Hagi Cosma”, semnat de Artur Călin, aceste rânduri descriu perfect viața boemă a acelor timpuri.
Într-adevăr, cafenelele reprezentau un adevărat centru social în Constanța anilor ’20. Aceste locuri erau puncte de întâlnire pentru oamenii de toate categoriile sociale și din toate domeniile de activitate. Aici, clienții se adunau pentru a discuta, a juca cărți sau a purta diverse afaceri.
În contextul social și economic al acelei perioade, mulți oameni căutau în cafenele un refugiu sau o sursă de venit suplimentar. Printre aceștia se numărau și personaje precum Hagi Cosma, a cărui poveste este descrisă în detaliu în articolul menționat.
Hagi Cosma era un personaj emblematic al unei cafenele din Constanța, care își câștiga existența din diverse afaceri derulate în această atmosferă vibrantă și plină de viață.
Presa vremii, nostalgică înainte de vreme
„O viaţă întreagă muncise Hagi Cosma până să-şi vadă agonisită averea ce o avea. O casă în Brăila, vre-o două la Galaţi şi alte două aci la Constanţa, făceau ca Hagi Cosma să fie socotit între proprietarii cu vază din urbea lui Ovidiu. La început – acum vreo 30 de ani – venise pe un vapor italian, pe care făcea serviciul de cafegiu.
Mai târziu luase cu chirie un gang din casele lui Mustafa Abib, cam în dreptul poştei de astăzi, şi unde se socotea să fie bariera oraşului. În gangul acela lung de vre-o 3 metri şi lat numai de unul, îşi instalase Hagi Cosma o “cafine” cum spunea el şi servea cafeluţe la domiciliu, tuturor negustorilor din împrejurimi.
Cafeaua nu era prea scumpă. Cinci paralele ceaşca mare şi un pumn de semniţe de floarea soarelui pe deasupra. Aşa a mers Hagi Cosma mulţi ani, până când a început să prindă cheag, să dărâme un perete al gangului şi să-şi mărească astfel cafeneaua.
O dată cu această transformare, cafeneaua lui începu să primească şi clientelă stabilă, formată din negustorii de pe afară, care aveau unde să se întâlnească şi să-şi facă afacerile.
Târziu de tot, când oraşul trebuia să fie aliniat după noul plan – aşa cum îl vedem astăzi – casele în care se afla cafeneaua lui Hagi Cosma fură dărâmate, aşa că, forţamente a trebuit să-şi găsească alt local.
Nu i-a trebuit multă vreme să găsească un alt local spaţios în plin centru, cu o chirie anuală de 800 lei. Oficiile de închiriere nu fiinţau pe vremea aceea. Imediat în noua sa cafenea căreia îi dăduse numele “Cafè Stambul” Hagi Cosma începe să facă parale.
Cafelele se scumpiseră: 10 bani. Pe lângă cafea mai vindea şi prăjituri, lucrate cu măestrie de Kir Iani, cu care înjghebase un fel de tovărăşie, numai în ce priveşte secţia de cofetărie. Baclavalele, sarailiile, bijbijiile şi şamşahareurile lui Kir Iani făcuseră faima localului.
Aşa o duse, Hagi Cosma în tovărăşia lui Kir Iani, până când într-o bună zi, cel din urmă o şterse frumuşel, pe o corabie care venea cu o încărcătură cu lămâi şi portocale, lăsând astfel pe Hagi Cosma să ofteze după cei 30 de mii lei cu care avusese grija să se garnisească.
Hagi Cosma, cu toată lovitura ce o căpătase, nu se descuraja şi continua afacerea mai departe – singur de astă dată – şi cum era om cu noroc, nu trecu multă vreme ca să-şi refacă suma ce i se furase, întreit.
Cheltuială mare n-avea. Însurat nu era. Singur cuc, şi n-avea pe nimeni în jurul lui, aşa că toată lumea care cunoştea mai bine intimităţile lui se întreba: Ce o să facă cu paralele?
Mâncarea lui zilnică consta din o pâine neagră pe zi, plus rămăşiţele de la cozonac, care rămâneau de pe urma clienţilor, jumătăţi de cornuri, etc., câteva măsline şi o strachină de iaurt îi încheia lista de mâncare.
Aşa a mers el până la răsboi, când a trebuit să plece odată cu toată lumea. N-apucă să ajungă însă la Tulcea, când răsgândindu-se asupra averei ce lăsase în urmă, se întoarse înapoi pe jos, se ascunse în podul caselor unde îşi avea Cafeneaua şi de unde locatarii ca toţi locuitorii oraşului se refugiaseră.
O lună după ocupaţie, Hagi Cosma deschide din nou cafeneaua sub numele de “Cafe Hamburg” ca să atragă clientela soldaţilor nemţi care erau prin oraş.
Bulgarilor le spunea că este originar din Bulgaria. Iar turcilor că e de la Stambul. În tot timpul cât a durat ocupaţia, Hagi Cosma se îndeletnicea cu de toate.
Cafeneaua era un loc de atracţie al tuturor acelora ce aveau să vândă ceva, care nu se putea vinde la lumina zilei. În chipul acesta el ajunsese să-şi facă un adevărat bazar cu articole de toate specialităţile. Aşa, bunăoară, dacă cineva avea nevoie de un cearceaf se adresa lui Hagi Cosma.
Dacă cineva avea nevoie de zahăr, untelemn, farfurii, furculiţe, porcelan de Siore, sau broderie artistică de mână, se adresa lui Hagi Cosma.
Bibelourile în bronz, semnate de artişti celebri, le vindea drept fier vechi, cu kilogramul. Afacerea cafenelei căzuse pe al doilea plan, cu toate că ajunsese să se aranjeze cu un serviciu din cel mai fin porcelan şi argintărie de 800:1000 adunate de prin casele părăsite.
În sfârşit dă Dumnezeu şi sosesc primele vase interaliate la Constantinopol, aducând cu ele armata scoţiană, franceză şi italiană. Repede – peste noapte – Hagi Cosma dă jos firma “Cafe Hamburg” şi o înlocuieşte cu alta “Vivent les allies Cafe Marna”.
Hagi Cosma se ţinea totdeauna în curent cu stăpânirea, căci pe timpul nemţilor ţinea şi o tăbliţă la fereastră, cu inscripţia “Saure Gurken, billig, nür fur Soldaten” (Castraveţi acri, eftin, numai pentru soldaţi).
Aşa ajunsese Hagi Cosma, ca la revenirea autorităţilor noastre să-l găsească chivernisit cu o avere care întrecea pe aceea a 50 intelectuali la un loc.
Dar norocul lui Hagi Cosma n-a fost etern. Deprins mereu cu specula şi urcarea continuă a preţurilor pe consumaţie, ajunse să-şi facă localul său imposibil şi clientela începuse să scadă. Afacerile de zărăfie pe care începuse să le facă, l-au făcut să piardă într-o singură vară tot ce agonisise în 30 ani”, scrie jurnalistul menționat anterior.