Casa Verde Fotovoltaice 2023 nu a murit încă. Când se reia programul pentru panouri solare subvenționate de statul român

de: Alexandru Puiu
18 01. 2024

Casa Verde Fotovoltaice are mari șanse să intre în istorie ca unul dintre cele mai mari eșecuri guvernamentale din ultimele decenii. Programul pe 2022 i-a lăsat pe mulți cu ”buza umflată” după ce s-au chinuit să-și facă niște dosare stufoase, iar digitalizarea programului din 2023 a venit la pachet cu alte probleme, apogeul fiind întreruperea programului prin tribunale pe termen nelimitat.

În teorie, oficialii AFM au ieșit în mai multe rânduri cu promisiuni legate de reluarea programului în ”câteva săptămâni”, dar au trecut mai multe astfel de termene și nu s-a mai întâmplat nimic. Acum, la solicitarea Economedia, Administrația Fondului pentru Mediu a transmis un mesajul similar, ”urmează să se publice lista cu instalatorii validați în a doua sesiune”. Ca referință, 12 ianuarie se pare că a fost ultima zi de depunere a garanțiilor, iar acum este perioada în care s-au cerut clarificări la garanții. În condiții ideale, programul ar trebui reluat săptămâna viitoare.

Citește și: Casa Verde Fotovoltaice revine în activitate, după ce a fost îngropat prin tribunale. Mai sunt doar câteva zile

Casa Verde Fotovoltaice 2024, confirmat oficial

Programul “Casa Verde Fotovoltaice” va avea pentru acest an un buget de două miliarde de lei şi ne vom opri atunci când vom avea panouri fotovoltaice şi pe ultimul acoperiş din România, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, conform Agerpres.

“Aşa cum am mai spus-o şi în trecut, ne oprim atunci când vom avea panouri fotovoltaice şi pe ultimul acoperiş din România. Două miliarde este cu siguranţă un buget-record, la fel şi cum şi 1,75 miliarde a fost un buget-record pentru anul 2023, dar ne propunem să fim chiar mai ambiţioşi. Vom deschide o nouă sesiune “Casa Verde Fotovoltaice” în acest an, dacă se constată capacitate de instalare a acestor panouri. Un alt lucru pe care îl consider foarte important este legat de Programul “Rabla Plus”.

Din nou, o să avem un buget-record pe acest program, respectiv un miliard de lei, faţă de 780 de milioane cât am avut anul trecut. E o creştere substanţială şi spun acest lucru pentru că vom păstra tendinţa pe care am stabilit-o şi în alţi ani, respectiv aceea de a lua sume de bani de la “Rabla Clasic”, adică de la motoarele cu combustie internă şi de a-i muta la “Rabla Plus”. Sper să avem, la sfârşitul anului viitor, nişte cifre extraordinare, având în vedere acest buget pe care nu l-am mai avut niciodată”, a spus Fechet.

Citește și: Bani de la stat pentru românii care visează la panouri fotovoltaice, noi vouchere. Nu mai puțin de 1,2 miliarde de euro pentru proiecte regenerabile casnice

Cel mai nou program AFM, Rabla pentru tractoare și mașini agricole

“Într-o fază destul de incipientă aş spune, este “Rabla la tractoare şi maşini agricole”, un program despre care s-a mai discutat. Ne propunem ca, în baza unui ajutor de minimis de maximum 30.000 euro pe fiecare fermier, să finanţăm achiziţia de tractoare şi maşini agricole, pentru că astfel de investiţii nu au fost până acum finanţate din bugetul Fondului pentru Mediu. De asemenea, tot la capitolul programe noi aş vrea să mai anunţ două programe pe care le vom finanţa în anul 2024. Primul dintre ele se referă la finanţarea “Săptămânii Verzi” în şcolile din România.

Continuă, “Iluminatul public stradal”. Încă există în România sate sau comunităţi care folosesc lămpi ineficiente din punct de vedere energetic, lămpi vechi, foarte mari consumatoare de energie. Şi acest program se va opri când şi ultima uliţă din România va avea iluminat cu led. Am prins în acest program 500 de milioane de ei. Vom deschide un nou program de eficienţă energetică în clădiri publice, pentru care am alocat 600 de milioane de lei”, a menţionat ministrul de resort.