„Capitala” doamnelor Moldovei: Secretele luxului medieval de la Botoșani
De-a lungul istoriei, puțini cunosc că, în nordul Moldovei, la Botoșani, se afla o curte domnească aparte, dedicată exclusiv doamnelor voievodale. Aceasta nu era doar un loc de refugiu, ci o adevărată „capitală” a doamnelor Moldovei, un centru de prestigiu și lux în care soțiile și fiicele domnitorilor găseau liniștea și confortul departe de intrigile curții domnești principale. În incinta Mănăstirii Popăuți, întemeiată de Ștefan cel Mare, se ascundea această curte somptuoasă, care, în prezent, este doar o amintire în istoria orașului Botoșani.
Târgul Doamnei, un centru comercial cosmopolit
Târgul Botoșaniului a apărut în secolul al XIV-lea, fiind un oraș prosper, cu o atmosferă cosmopolită. În jurul Bisericii armenești „Sfânta Maria”, comunitatea armeană juca un rol esențial în dezvoltarea economică a locului, ocupându-se de comerțul cu vite, mărfuri și olărit. Așezarea Botoșaniului pe drumul comercial dintre Marea Neagră și Polonia i-a oferit o poziție strategică, iar orașul a devenit rapid un centru de schimb economic, apreciat de negustorii vremii. Comerțul înfloritor i-a asigurat Botoșaniului un loc aparte în ierarhia târgurilor moldovenești, fiind unul dintre cele mai dezvoltate târguri ale Moldovei.
În acest context, din secolul al XV-lea, Botoșaniul devine oficial „Târgul Doamnei”, fiind oferit drept apanaj doamnelor domnitorilor Moldovei. Prima doamnă care primește această favoare este Maria Voichița, soția lui Ștefan cel Mare, ca o compensație pentru averile pierdute în Țara Românească, locul ei de origine. Astfel, Botoșaniul asigura veniturile necesare doamnelor și domnițelor și devenea locul lor personal de refugiu. Târgul primește chiar un simbol heraldic special, un păun cu coada răsfirată, inspirat de păunii care trăiau în curtea domnească de la Botoșani.
Curtea domnească de la Popăuți: un loc al luxului și siguranței
Curtea domnească din „Orașul Doamnei” era situată în incinta Mănăstirii Popăuți, ctitorită de Ștefan cel Mare, fiind un loc bine protejat, departe de tumultul capitalei domnești. Cu o incintă fortificată, mănăstirea oferea siguranță doamnelor și domnițelor care căutau un refugiu departe de intrigile de la curte. În secolul al XVI-lea, Elena Rareș, soția domnitorului Petru Rareș, s-a preocupat de dezvoltarea acestei curți domnești, ctitorind două biserici monumentale – Sfântul Gheorghe și Uspenia, ambele situate în centrul istoric al orașului Botoșani.
Curtea domnească era o reședință de lux, cu clădiri mari, cerdacuri spațioase și o grădină impresionantă, unde doamnele se bucurau de natură și compania păunilor și căprioarelor. În centrul curții se afla un turn de supraveghere, care asigura protecția celor din incintă. Păunii, simbolul Botoșaniului, au devenit emblema orașului, iar localnicii i-au dăruit doamnei Elena Rareș bijuterii cu motive inspirate din coada păunului, simbolizând eleganța și statutul nobil al doamnelor.
Din păcate, această curte domnească a dispărut odată cu trecerea timpului. În secolul al XVIII-lea, când capitala Moldovei se afla la Iași, distanța mare a dus la pierderea importanței Botoșaniului ca „Oraș al Doamnei”. Clădirile curții s-au ruinat treptat, iar materialele de construcție au fost folosite de localnici pentru propriile nevoi, mai ales în perioada interbelică. Astăzi, doar un singur zid de la Mănăstirea Popăuți amintește de luxoasa curte domnească a doamnelor Moldovei, dar istoria acestei „capitale” misterioase rămâne un capitol fascinant al Evului Mediu românesc.