Actualizarea de la Windows 11 care te va enerva. Numai aici nu vedeai reclame

de: Iulia Kelt
25 04. 2024

În trecutul nu atât de îndepărtat, părea că atunci când plăteai pentru o versiune retail a Windows 11, puteai să te aștepți să nu primești reclame, dar acele zile par să fie acum încheiate.

Cea mai recentă actualizare la Windows 11 (KB5036980), care a fost lansată săptămâna aceasta, include reclame pentru aplicații în secțiunea „recomandate” a meniului Start, una dintre cele mai folosite părți ale sistemului de operare, în sine.

„Secțiunea Recomandate a meniului Start va afișa unele aplicații din Microsoft Store”, conform notelor de lansare. „Aceste aplicații provin dintr-un set mic de dezvoltatori selectați”, se mai arată.

Cum scapi de reclamele din Windows 11

Sugestiile de aplicații sunt activate în mod implicit, dar, dacă ai instalat actualizarea, poți restaura experiența anterioară de Windows 11 fără reclame, din fericire.

Pentru a face acest lucru, mergi în Setări și selectează Personalizare – Start și activează comutatorul „Afișează recomandări pentru sfaturi, promoții de aplicații și altele” pe „dezactivat”.

Această „caracteristică” nouă vine la doar câteva săptămâni după ce a apărut într-o versiune beta pentru „insideri”, arătând cât de rapid poate implementa Microsoft anumite funcții atunci când are interes.

Noua funcție are șanse reale să-i supere pe utilizatori

Cu siguranță, nu a fost suficient timp pentru a primi feedback-ul utilizatorilor, așa cum este conceput programul Insider.

Actualizarea are șanse cât se poate de reale să irite clienții, având în vedere că Windows 11 începe de la 139 de dolari pentru versiunea Home.

Înlăturarea acestora nu se poate spune că este o mare problemă, dar le poate aminti oamenilor de timpul inutil pe care l-au petrecut eliminând bloatware-ul din instalările OEM Windows.

Microsoft a testat anterior reclame în Explorer-ul de fișiere Windows 11, dar a încheiat experimentul la puțin timp după aceea, din motive cât se poate de evidente, de altfel.

Așadar, pentru a scăpa de reclame, tot ceea ce trebuie să faci este să urmezi pașii de mai sus, în speranța că Microsoft va realiza, pe viitor, ce greșeală uriașă a facut (și de data aceasta). Dacă o ține tot așa cu experimentele, gigantul va pierde mulți utilizatori, de vreme ce există oricând un competitor gratuit și cât se poate de stabil, pe nume Linux.