Vestea bună pentru toți șoferii, s-a terminat cu radarele ascunse în România: cum scapă vitezomanii de amendă
Codul Rutier din România suferă într-un an mai multe modificări decât ai crede și, deși multe sunt benefice pentru siguranța rutieră, cea mai recentă actualizare vine ca o veste foarte bună pentru vitezomani și doar pentru ei.
Deși nu este cea mai plăcută experiență să te prindă radarul polițistul ascuns în tufiș, având în vedere rata record a mortalității de pe drumurile din România, măcar acea ipoteză mai descuraja un pic vitezomani. În plus, chiar și mașinile ascunse de poliție sunt evidențiate pe Waze după ce au acordat una sau două amenzi. Autoritățile române au decis însă că prea se acordau amenzi de viteză în România, așa că Poliția Rutieră tocmai a primit o lovitură dureroasă printr intermediul unui nou proiect legislativ. Acesta tocmai a trecut tacit de Senat și are raport favorabil de la Comisii, o confirmare suplimentară a faptului că este improbabil să nu treacă cu brio și de Camera Deputaților.
Radarele Poliției, mai inutile ca niciodată
Potrivit proiectului care tocmai a trecut de Senat, se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme cu înscrisuri și însemne distinctive ale Poliției Rutiere, scrie Agerpres. Partea bună, dacă o putem numi așa, este că autovehiculele pe care sunt instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staționar sau în mișcare.
Cu alte cuvinte, va fi imposibil să mai fi surprins de radar de acum înainte și, în orice situație, vei avea timp suficient de mare de frânare. Mai mult decât atât, dacă ți s-a părut că polițistul stătea ascuns atunci când te-a prins radarul, poți contesta amenda și șansele de a scăpa sunt semnificative.
În rest, lucrurile rămân neschimbate, constatarea contravențiilor cu privire la faptele care încalcă dispozițiile privind limitele de viteză se vor face și de acum înainte numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției.
„Dacă citim motivarea Curții Constituționale, nu e sigur că este cam aceeași cu proiectul de lege din fața noastră. (…) Noi ce dorim? Să avem cât mai mulți contraveninenți sau să se circule în limitele vitezei legale? Eu cred că este varianta asta – mai bine să-i speriem pe cei care participă la trafic și să circule regulamentar decât să-i tragem în capcană, să-i prindem și să-i pedepsim. Sigur, a doua variantă aduce niște venituri la bugetul de stat, dar nu e sigur că mărește și nivelul de siguranță pe drumurile publice”, a transmis deputatul UDMR Bende Sandor în nota de fundamentare a proiectului legislativ.
Inițiativa pentru această lege a venit din partea unui deputat AUR, Lucian-Florin Pușcașu. „Considerăm că Poliția Rutieră nu trebuie sa aibă o atitudine haiducească, nu trebuie să vâneze cu orice preț pe cei care încalcă legea, trebuie să o facă într-un spirit asumat. Legea se referă la obligativitatea inscripționării autoturismelor pe care se montează tehnică de înregistrare și credem că este necesară o asemenea atitudine din partea agenților de Poliție, dat fiind că toți cunoaștem abuzurile care se pot săvârși în trafic din partea unor agenți care consideră că trebuie să obțină asemenea trofee cu orice preț.
Considerăm că e important și factorul de prevenție în traficul rutier, iar o semnalizare și o presemnalizare a mijloacelor de înregistrare și de verificare a traficului este în acest sens obligatorie, cred că e de folos ca să putem face educare cu acordul participanților la trafic, nu doar print-o aplicare excesivă a legii. Acesta este sensul pentru care am inițiat acest proiect legislativ și credem că Ministerul de Interne ar trebui să nu se opună unor asemenea practici, fiindcă nu le scad din autoritate, ci îi obligă să fie mult mai responsabili”, a argumentat deputatul.