Un nou vaccin pentru femeile însărcinate. Pentru ce se administrează
Un nou vaccin pentru femeile însărcinate a fost aprobat în premieră, luni, în Statele Unite ale Americii. Specialiștii din domeniul sănătății au spus pentru ce se administrează acesta.
Noul vaccin aprobat pentru femeile însărcinate
Vaccinul ce a fost aprobat în premieră mondială în Statele Unite ale Americii previne boala severă cauzată de virusul respirator sinciţial (VSR) la bebeluşi.
Vaccinul Pfizer, care a fost deja aprobat pentru folosirea la adulţii mai în vârstă, a primit acum undă verde pentru a fi utilizat ca o singură injecţie de la 32 la 36 de săptămâni de sarcină.
Acesta protejează copiii începând de la naștere și până la şase luni de viață, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite ale Americii.
Acesta este cel mai recent dintr-o succesiune de medicamente aprobate împotriva microbului comun ce provoacă zeci de mii de spitalizări în rândul sugarilor şi al persoanelor în vârstă în Statele Unite ale Americii în fiecare an, conform estimărilor oficiale.
Un astfel de vaccin, vizat încă din anii 1960
Cercetătorii au vizat un vaccin împotriva VSR încă din anii 1960, dar valul de injecţii ce apar acum a fost posibil datorită unei descoperiri ştiinţifice ce a fost făcută în urmă cu zece ani.
”VSR este o cauză frecventă de îmbolnăvire la copii, iar sugarii se numără printre cei care prezintă cel mai mare risc de îmbolnăvire severă, care poate duce la spitalizare”, a declarat Peter Marks, directorul Centrului pentru evaluarea şi cercetarea produselor biologice al FDA.
Licitație lansată în România pentru un alt tip de vaccin
În România, Ministerul Sănătății a anunțat o licitație pentru cumpărarea a cel puțin 500.000 și cel mult 2.500.000 doze de vaccin pneumococic polizaharidic conjugat.
Prezența a peste 90 de variante distincte de pneumococi contribuie la diversitatea infecțiilor pe care acestea le pot genera, inclusiv afecțiuni precum infecții ale urechii, sinuzite, pneumonii, meningite și sepsis.
Unele dintre aceste infecții pot fi considerate intruzive, ceea ce înseamnă că bacteria poate migra liber în organism și poate ajunge să afecteze zone specifice.
Vaccinul pneumococic funcționează ca o barieră împotriva bacteriilor și a dovedit eficacitate în prevenirea formelor severe de infecții, inclusiv a celor ce afectează sângele, creierul și plămânii.