Toți românii care stau la bloc trebuie să știe: cum se calculează, de fapt, întreținerea

de: Ozana Mazilu
08 05. 2023

Desigur, toți românii care stau la bloc știu că trebuie să plătească întreținerea în fiecare lună. Dar știi cum se calculează exact?

Costurile facturilor pentru întreținere au ajuns la sume greu de suportat pentru majoritatea românilor. Printre cei mai afectați de scumpire se numără bucureștenii. Aceștia se confruntă cu două probleme, scumpirea facturilor și în același timp problema furnizării cu agent termic.

Întreținerea reprezintă costul format din contribuții calculate pe cap de persoană și contribuții pentru suprafața utilă.

Așadar, cu cât locuința este mai mare, cu atât întreținerea va fi mai mare. Dacă ai o garsonieră, vei plăti mai puțin costul întreținerii decât ar plăti cineva cu un apartament de două sau trei camere.

Cum se calculează întreținerea

Este important să știi că obligația administratorului este de a scădea din facturile totale cheltuielile convenite de adunarea generală a locatarilor cu proprietarii spațiilor comerciale înainte de defalcarea pe persoane și apartamente, în cazul celor care locuiesc în apartamente cu activităţi comerciale.

De asemenea, în cazul în care nu există contoare de apă instalate în zonele comune sau la punctul de racordare, citirile de consum efectuate de la contoarele individuale ale apartamentelor nu vor fi considerate valabile, în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) care prevede contorizarea în pereche. Daă totuși există astfel de contoare, administratorul este obligat să efectueze citiri lunare sau periodice și să le înregistreze în dosarul apartamentului respectiv.

În plus, la calculul întreţinerii mai intră și fondul de reparaţii. Acesta finanțează diverse cheltuieli, cum ar fi repararea acoperișului, a fațadei și a lifturilor, precum și repararea conductelor și rețelelor de apă și de canalizare. În acest context, costul întreţinerii va fi şi el majorat, în momentul în care au loc lucrări de reparaţii, în funcţie de numărul apartamentelor din bloc.

Ca referință, pentru un apartament de două camere, neizolat, din București, în care locuiesc două persoane, costurile cu privire la întreținere s-au dublat față de anul trecut. Dacă factura la întreținere era în jur de 250 de lei în anul 2022, acum, factura primită în acest an pentru aceeași lună s-a dublat, ajungând chiar și la 533 de lei.