Simona Halep, vești crunte, înaintea apelului de la TAS. „A lovit-o în plin”. Jurnaliștii au aflat ce se întâmplă cu jucătoarea de tenis
Simona Halep trece printr-o perioadă foarte grea, după ce a fost suspendată patru ani pentru dopaj. Jucătoarea nu a reușit încă să facă apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, pentru că nu a primit nici după o lună motivarea integrală de la Sport Resolutions. Situație este dramatică și pare că are tot mai mici șanse să revină pe terenul de tenis.
Simona Halep nu reușește să depună apelul la TAS
Simona Halep trăiește sub un stres enorm de când a fost informată că a fost suspendată provizoriu pentru dopaj cu Roxadustat, pe data de 7 octombrie 2022. A cerut să fie judecată în procedură urgentă, dar a fost audiată abia la finalul lunii iunie 2023, după trei amânări cerute de Agenția Internațională de Integritate din Tenis. Verdictul de la tribunalul Sport Resolutions a fost pronunțat pe data de 11 septembrie: patru ani de suspendare, pedeapsa maximă!
Simona Halep va încerca să-și salveze cariera la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, dar pentru ca avocații ei să poată depune solicitarea de apel au nevoie de motivarea completă a instanței de la Londra. Doar că documentul întârzie să apară. După ce o să primească motivarea completă, sportiva are termen de 21 de zile să înainteze apelul la instanța din Elveția.
Simona Halep, compătimită de jurnaliști
În cazul în care nu va reuși să câștige apelul este foarte clar că nu va mai putea să-și continue cariera pentru că ar însemna să revină pe teren pe 6 octombrie 2026. Jurnaliștii sloveni i-au analizat cazul și au vorbit despre coșmarul prin care trece fostul lider WTA, care acum nici măcar nu mai face parte din clasamentul profesionist,
„Tocmai când părea să-și trăiască visul sportiv, vestea a lovit-o în plin că a fost suspendată pentru că a picat un test antidoping la US Open. A fost testată pozitiv la Roxadustat. Ea a fost suspendată și a spus că lupta ei continuă.
Va continua să se antreneze din greu și va face tot posibilul pentru a-și clarifica situația și pentru a respinge acuzațiile false. Vrea să facă apel la TAS”, au scris jurnaliștii de la Siol.
Simona Halep se pregătește și de un proces cu o miză de zece milioane de dolari cu firma de la care academia lui Patrick Mouratoglou a cumpărat suplimentul nutritiv despre care instanța a confirmat că a fost contaminat cu Roxadustat. Patronii companiei au susținut că produsul a fost produs de altcineva, o firmă care s-a închis la doar câteva săptămâni după ce Halep a fost suspendată provizoriu.
Fosta câștigătoare de la Roland Garros și Wimbledon a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open. Instanța a admis faptul că suplimentul nutritiv a fost contaminat, dar a precizat că sportiva a luat Roxadustat și din altă sursă. Jucătoarea din România a fost acuzată în mai 2023 și de iregularități în pașaportul biologic, ceea ce conduce la ideea unei noi acuzații de dopaj.