Se întâmplă cu salariul minim pe economie, anunțul așteptat de milioane de români: ajunge la 4000 de lei

de: Alexandru Puiu
16 06. 2023

Salariul minim pe economie este cea mai importantă monedă de schimb pe care o au autoritățile române atunci când vine vorba de campanie electorală și fiecare partid care ajunge la guvernare speculează maxim acest detaliu.

Deși majorarea salariului minim pe economie, de fapt, înseamnă o presiune mai mare pe angajatori, mai mulți bani la bugetul de stat sub formă de taxe și, nu de puține ori, restructurări, aproximativ 1,5 milioane de români abia așteaptă o creștere a respectivei referințe financiare. Tocmai din acest motiv, programul de guvernare al cabinetului Ciolacu include, printre multe alte măsuri sociale incredibil de optimiste, majorarea salariului minim la 4000 de lei până în 2025. Aparent, se dorește și scoaterea din deprivare materială și socială severă a aproximativ 1,2 milioane de cetățeni români, dar nu este clar cum s-ar putea întâmpla acest lucru.

Salarii, pensii, ajutoare sociale, toate explodează în guvernarea PSD

Deși nu este nimic mai simplu decât să promiți reforme radicale și să arunci cu bani ipotetici spre cei mai vulnerabili români, PSD are o experiență de câteva decenii când vine vorba de perpetua campanie electorală. Așa am ajuns în situație în care premierul Ciolacu promite implementarea venitului minim de incluziunea, reforma sistemului public de salarizare, reforma sistemului de pensii.

În ceea ce privește desființarea pensiilor speciale, cele șase tipuri de pensii de serviciu vor fi recalculate plecând de la principiul contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie. Cu alte cuvinte, ar trebui să nu mai fie discrepanțele fabuloase dintre salariul pe care l-au avut și pensia de care se bucură, mai ales în rândul magistraților. Vizavi de salariul minim brut garantat în plată, acesta va fi ancorat în salariul mediu de pe meleaguri mioritice și va reprezenta 50% din acesta.

Punctual, conform avocatnet.ro, particularitățile referitoare la modificările aduse salariului minim pe economie sunt următoarele:

  • salariul minim brut în 2024 ar ajunge la 3.900 de lei (acordat în două tranșe); în construcții, salariul minim ar ajunge la 4.500 de lei, la fel și în sectorul agroalimentar; se are în vedere și reducerea decalajelor regionale cu 15% până la sfârșitul anului 2024;
  • de la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut ar depăși 4.000 de lei: „La 1 ianuarie 2025, niciun salariat cu normă întreagă și cu un copil în întreținere nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar”; asta înseamnă un salariu brut de peste 4.100 de lei;
  • la 1 ianuarie 2025câștigul salarial mediu net în România va depăși 1.000 euro net;