Scad prețurile apartamentelor din România, este inevitabil. Avertismentul experților despre efectul inflației, al cursului de schimb

de: Alexandru Puiu
30 10. 2023

O nouă analiză publicată în urmă cu câteva zile atrage atenția asupra modului nerealist și nesustenabil în care au crescut prețurile la locuințe. În consecință, bula imobiliară din România dă să explodeze, iar prețurile la apartamente vor scădea în mod inevitabil.

Aceasta este concluzia a aproximativ 53% dintre economiștii CFA România. În opinia majorității, trebuie să ne pregătim pentru o diminuare a prețului proprietăților în cazul locuințelor rezidențiale în orașe, în timp ce în restul teritoriului se vehiculează o anumită stabilitate. Prognoza este menită ca o oglindă a ceea ce urmează să se întâmple în piața imobiliară pe parcursul următoarelor 12 luni.

Citește și: Mulți români care s-au mutat în „casa de vis” vor înapoi la bloc. Care sunt motivele

Prețurile la apartamente, nerealist de mari

Dincolo de cei care se așteaptă la ieftiniri, o altă concluzie a aceluiași studiu este și mai relevantă. Nu de alta, dar aproximativ 73% dintre participanți estimează că prețurile actuale sunt supraevaluate și doar 21% sunt de părere că vorbim de prețuri corecte. Cu alte cuvinte, aproape 3 din 4 experți au căzut de acord că nu este realist ce se întâmplă în piața imobiliară din România, mai ales în marile orașe, precum București, Cluj, Brașov, Constanța sau Iași.

„În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 84% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni”, se arată într-un comunicat. Este important de reținut că nu există nicio opinie de apreciere a valorii printre analiști.

Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0169 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0607 lei pentru un euro, conform Hotnews.ro.

Citește și: PIața imobiliară din România, între București și Cluj, Brașov sau Timișoara. Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente, unde sunt cele mai ieftine

 Ce se întâmplă cu prețurile în următoarele luni

În ceea ce privește evoluția prețurilor din România în perioada următoare, aceiași analiști CFA sunt de părere că inflația se va situa la 6,86% pe parcursul următoarelor 12 luni, iar deficitul bugetar va fi de aproximativ 5,8%. Creștere economică se vehiculează la a ajunge la 2,2% în 2023, în timp ce datoria publică va sări la nu mai puțin de 54% din PIB pe parcursul anului următor.

Nu în ultimul rând, în aceeași analiză, se arată că indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut ușor în luna septembrie (cu 0,5 puncte) la valoarea de 47,4 puncte, ca urmare a diminuării componentei de condiții curente.