Satul din România cu un singur locuitor: aici, singurătatea își găsește ecou în marmura fină a bisericii și a drumului

Fără să picăm în greșeala naționalismului exacerbat, nu avem cum să nu remarcăm faptul că România reușește, din multe puncte de vedere, să fie unică în Europa, dacă nu chiar în lume, din anumite puncte de vedere.

O astfel de poveste îți vom relata, de altfel, și astăzi. Aceasta este povestea satului Alun, o așezare pitorească din județul Hunedoara, Munții Poiana Ruscă, care se remarcă din două puncte de vedere, după cum vei afla din cele ce urmează, în cadrul acestui articol.

Satul cu un singur locuitor

Mica localitate Alun, din România, este una una aparte în țara noastră. În primul rând, aici ai șanse reale să nu vezi țipenie de om pe ulițe sau pe la porți, iar sentimentul pe care ți-l lasă în suflet o vizită aici poate să fie destul de straniu.

De altfel, județul Hunedoara este, prin definiție, un județ destul de bizar, de vreme ce, în marea lui majoritate, este acorperit de munți, astfel că micile localități sunt destul de izolate.

De vreme ce unele, în ciuda faptului că sunt izolate, sunt populate, altele, asemenea satului Alun, par desprinse dintr-un amestec ciudat de film horror cu western. Te aștepți ca, dintr-o clipă într-alta, să apară camere de filmat, iar un regizor plin de zel să înceapă să dea indicații prețioase.

În urmă cu aproape 50 de ani, în Alun, din Ținutul Pădurenilor, locuiau mai bine de 100 de familii, ultima casă construită aici datând din anii 1960. Astăzi, situația este extrem de diferită.

În ultimii ani, localnicii au început să plece, întrucât nu au mai găsit cum să se întrețină în sătucul uitat de lume, cel de lângă carieră.

Singurul om care s-a încăpățânat să rămână este Gheorghe Gheorghesc. „Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.

Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, a povestit, la un moment dat, Gheorghe Gheorghesc.

Biserica și drumul din marmură, „rara avis”

Satul cu un singur locuitor are încă o caracteriscă pentru care ar putea deveni, cu foarte mare ușurință, un obiectiv turistic demn de luat în seama.

Aici, în Alun, există singura biserică din țara noastră construită integral din marmură și una dintre cele două din Europa.

Aceasta a fost construită între anii 1937-1939 și a fost pictată în perioada comunismului, mai exact între anii 1963-1966. Din nefericire, lăcașul de cult stă cu porțile ferecate ora actuală, de vreme ce nu mai are nici cine să slujească în aceasta și nici cine să vină la slujbe.

Tot aici există și un drum construit din acest material prețios, iar asta în pofida faptului că, în zilele noastre, singurul suflet care mai are ocazia să calce pe el este și singurul locuitor al satului și, eventual, puținii turiști curioși care se nimeresc prin acele zone.

Cât despre marmura din Alun, trebuie menționat că, la vremea respectivă, a fost folosită pentru construirea Casei Poporului, din Capitală (astăzi Palatul Parlamentului).

Artiștii pun, la rândul lor, mare preț pe această marmură, considerând-o extrem de calitativă. Despre acest material, ei spun că ar fi ușor comparabil cu marmura de Carrara, întocmai datorită granulației fine care permite cioplirea ușoară și în detaliu.