În România secolului al XXI-lea există satul cu un singur locuitor. Este un cătun care se stinge, pe zi ce trece. Cu un singur locuitor, dar cu un drum de 10 km din marmură.
Alun este un cătun, din România, care aparține satului Giurgian, din comuna Izvedna. Satul despre care vorbim datează de prin secolul al XVI-lea, cu alte cuvinte, o comună străveche. Acest cătun, conform unor oameni din apropierea acestuia, nici măcar nu mai este menționat în documentele zonei. Cu ani în urmă satul fremăta de viață, la fiecare casă locuia cineva. Au fost vremuri în care zona întreagă era însuflețită.
”Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.
Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii”, povestește Gheorghe Gheorghesc.
Povestea satului din materialul nostru este la fel de veche precum istoria acestor meleaguri. În acest loc au trăit dintotdeauna oameni gospodari. Cei din satul Alun erau stăpâni peste tot muntele pe care-și pășteau animalele. Astăzi, dacă ajungi acolo, a mai rămas doar amintirea vieții de odinioară.
Aici, la Alun, acum mai locuiește doar un singur om, este vorba de Gheorghe Gheorghesc, ultimul locuitor din satul Alun. Omul și-aducea aminte, în 2016, cum era zona și viața pe vremea când s-a însurat. Bătrânul povestea că pe vremea aceea erau nouă case în Alun și plin de oameni. Erau familii la care veneau nepoții, rudele. Acum, din păcate, nu mai vine nimeni.
Toți ceilalți locuitori din Alun, dorindu-și un trai mai bun, au plecat spre alte orașe, poate alte țări. Regretul este că niciunul nu s-a mai întors în Alun. Gheorghe Gheorghesc are, la rândul lui, copii, dar nu a vrut să se mute lângă ei, ci a rămas aici, în statul natal.
Ceea ce este și mai interesant, este că aici, pe vremea când erau locuitori, toți lucrau în mină de marmură. Acestera se aflau în apropiere, și erau cunoscute sub numele de Minele de la Ghelari. În perioada în care locuiau aici minerii din satul Alun, au construit o Mânăstire din marmură și un drum din marmură de circa zece kilometri. Din păcate, nu este singurul în această situație. Mai sunt și alte sate cu unul, doi sau maxim trei locuitori rămași în casele lor, iar restul plecați în pribegie.