Program de circulație schimbat la metrou. Explicațiile Metrorex

de: Anca Lupescu
19 05. 2023

Metrorex a informat că în perioada imediat următoare, programul metrourilor pe toate magistralele va suferi modificări, pentru că nu este asigurat numărul suficient de trenuri de către Alstom Transport Să., firma care se ocupă de mentenanța trenurilor de metrou. 

Întârzieri la metroul din București

Metrorex anunță că în perioada următoare, intervalele ar putea ajunge până la 10 minute în orele cu trafic de vârf. Astfel, compania a spus că va aplica operatorului de servicii și mentenanță toate sancțiunile legale și contractuale, din cauza situației create pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate conform prevederilor contractuale. 

„Înțelegând disconfortul creat călătorilor, personalul Metrorex care organizează și supraveghează circulația trenurilor de metrou va lua măsuri operative pentru asigurarea unor intervale de succedare a trenurilor cât mai apropiate de graficele normale de circulație, în scopul limitării efectelor survenite ca urmare a acestei situații neplăcute. 

Pe această cale, Metrorex prezintă scuze călătorilor ce folosesc acest mijloc de transport și îi asigură că întreprinde demersuri permanente în vederea asigurării condițiilor optime de călătorie cu metrou”, comunică Metrorex.