Primul județ din România care va deveni neutru climatic, va proteja planeta: a ”luat fața” județelor Brașov, Cluj sau Ilfov

de: Alexandru Puiu
06 04. 2023

În timp ce o mână de județe din România țin sus piața imobiliară de pe meleaguri mioritice și amplifică investițiile fabuloase în construcții, există județe care au alte priorități, precum protejarea mediului înconjurător și salvarea planetei.

Un astfel de județ este Mureș, dar lista mai include și Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați sau Prahova. Prin Programul Operațional Tranziție Justă 2021-2027, Uniunea Europeană își propune ca acele regiuni care vor suferi pierderi economice pentru a reduce la zero emisiile de gaze cu efect de seră, să fie sprijinite financiar. În cazul județului Mureș pe care l-am folosit ca referință, autoritățile vor primi nu mai puțin de 200 de milioane de euro în fonduri europene.

De unde vin banii, cine-i accesează, la ce pot fi folosiți

Fonduri de 235 de milioane de euro dedicate reducerii poluării și gestionării forței de muncă afectate de închiderea unor fabrici cu impact negativ pentru mediu vor ajunge în perioada următoare la unitățile administrativ teritoriale, dar și la sectorul privat.

De exemplu, cea mai mare sumă din cadrul acestei inițiative, de aproape 100 de milioane de euro, este destinată IMM-urilor. Aproximativ 34 de milioane de euro sunt alocate pentru producerea de energie solară, în timp ce 17 milioane sunt menite sprijinirii proceselor ecologice de producție. Cererile pentru obținerea acestor finanțări pot fi depuse din începând cu această lună.

„Acest fond, Mecanismul de Tranziție Justă, care vine și cu granturi, și cu împrumuturi pentru administrațiile locale, pentru companii, vine să susțină atenuarea efectelor pe care le au unele regiuni din Europa în această tranziție, care înseamnă închiderea unor companii, în special în domeniul carbonifer, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Județul Mureș, alături de alte cinci județe din România, a fost identificat în raportul de țară din anul 2019 ca fiind un județ care, datorită efectelor pe care le va avea în urma acestei tranziții, va beneficia de Fondul de Tranziție Justă”, spune Ovidia Caba, directorul Direcției Politici Regionale și Programe din cadrul ADR Centru.