Primii turiști duși în spațiu de Virgin Galactic. Câți bani au dat pe un bilet, 800 de oameni își așteaptă rândul

de: Ana Anițoiu
11 08. 2023

Primii turiști spațiali transportați de compania americană Virgin Galactic au ajuns joi în cosmos. Trei pasageri au petrecut câteva minute în spațiu, unde au putut admira curbura Pământului, în cadrul misiunii ”Galactic 02”.

Cine sunt primii turiști spațiali ai Virgin Galactic

Cei trei turiști spațiali au fost Jon Goodwin, în vârstă de 80 de ani, Keisha Schahaff, în vârstă de 46 de ani, și fiica acesteia, Anastatia Mayers, în vârstă de 18 ani. Aceștia au fost însoțiți în VSS Unity de un angajat al companiei Virgin Galactic însărcinat cu supravegherea lor și de doi piloți.

Keisha Schahaff și fiica ei, Anastatia Mayers, provin din Antigua și Barbuda, Caraibe, și și-au câștigat biletele participând la un eveniment de strângere de fonduri organizat de compania Virgin Galactic.

Cel de-al treilea pasager, britanicul Jon Goodwin, a participat la Jocurile Olimpice din 1972. Diagnosticat cu boala Parkinson în 2014, el va fi a doua persoană cu această afecțiune care va merge în spațiu. La 80 de ani, însă, nu va fi cel mai în vârstă – acest record este deținut de William Shatner, la 90 de ani.

Cum arată nava

Această misiune, denumită Galactic 02, este cel de-al doilea zbor comercial al companiei Virgin Galactic, după un prim zbor efectuat la sfârșitul lunii iunie. Însă, atunci au fost transportați ofițeri superiori ai forțelor aeriene italiene, care au efectuat o serie de experimente la bord.

Înainte de zborul spațial în scop turistic, Virgin Galactic a făcut mai multe zboruri de testare, inclusiv unul cu patronul companiei, Richard Branson, în iulie 2021. În total, joi a fost cea de-a șaptea oară când nava spațială a călătorit în spațiu.

Nava, ce seamănă cu un avion privat de mari dimensiuni, a fost eliberată de un avion jumbo imens ce a decolat mai întâi de pe o pistă convențională din New Mexico.

Cât costă un bilet pentru o călătorie în spațiu

Aproximativ 800 de clienți și-au cumpărat biletele – inițial pentru sume cuprinse între 200.000 și 250.000 de dolari per pasager. Ulterior, suma a fost majorată la 450.000 de dolari.

Până în prezent, mai puțin de 700 de oameni au fost în spațiu, conform companiei, care în prezent promite să efectueze un zbor spațial pe lună.

Compania lui Richard Branson concurează cu compania Blue Origin a miliardarului Jeff Bezos, care oferă de asemenea zboruri suborbitale scurte și care a trimis deja 31 de persoane în spațiu.

Însă, de la un accident produs în septembrie 2022 în timpul unui zbor fără pilot, racheta sa a fost oprită la sol. Blue Origin a promis în martie că își va relua „în curând” zborurile spațiale. La rândul ei, compania Virgin Galactic și-a întârziat cu mai mulți ani programul spațial din cauza unui accident din 2014 soldat cu moartea unui pilot.