Planeta Marte nu e așa cum o credeam: fotografiile pe care puțini le-au văzut, făcute acum publice

de: Mădălina Bahrim
09 03. 2023

Mulți dintre noi ne imaginăm numai cum poate arăta suprafața planetei Marte, iar ceea ce știau oamenii de știință până acum este dat uitării ca urmare a unor fotografii ce dezvăluie în detaliu aspectul deosebit de interesant al acestui corp ceresc.

Datorită tehnologiei Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) de la NASA, avem ocazia de a vedea, în premieră, cum arată, de fapt, Planeta Roșie. Interesant este că, deși mulți o asociau din multe puncte de vedere cu Pământul, nu este deloc așa. Diferența e una uriașă, și nici măcar nu e nevoie să ai anumite studii sau să fii pasionat de astronomie pentru a fi fascinat de această descoperire.

După ce vei arunca o privire pe imaginea de mai jos, vei avea impresia că ai ajuns în Sahara, sau cel puțin că acolo te duce această imagine la nivel vizual. Ca deșert rece, Marte are partea sa de dune de nisip care, în anumite condiții, creează forme curioase. Cea mai recentă imagine, surprinsă cu doar câteva luni în urmă, arată dune neobișnuite, care sunt aproape perfect circulare.

Și cercetătorii au rămas uimiți de aceste fotografii. S-au uitat de 10 ori la ele, ca să înțeleagă ceva

Până și cercetătorii, obișnuiți cu lucrurile interesante și cu noutățile, nu știu cum să-și explice mai bine ceea ce văd. Din punctul lor de vedere, este foarte curios că aceste forme ce se disting au anumite particularități cu privire la proporții. Sunt aproape perfect circulare, după cum se observă, iar cercetătorii spun că acest lucru nu este deloc ceva obișnuit. Din contră!

„Dunele de nisip de multe forme și dimensiuni sunt comune pe Marte. În acest exemplu, dunele sunt aproape perfect circulare, ceea ce este neobișnuit”, a scris Alfred McEwen într-o postare pe blogul HiRISE , unde panorama a fost prezentată ca Imaginea zilei.

„Sunt încă ușor asimetrice, cu fețe de alunecare abrupte la capetele sudice. Acest lucru indică faptul că nisipul se deplasează în general spre sud, dar vânturile pot fi variabile.”