Pierderea vederii nu este ireversibilă. Care este tratamentul revoluționar, în ce cazuri se aplică
Multe persoane, inclusiv copii, trec prin cel mai negru coșmar când ajung să-și piardă vederea din cauza unor accidente ce sunt cauzate mai ales de focurile de artificii, de contactul cu o substanță chimică sau de lezarea gravă a globului ocular de un obiect. Sunt situații în care vederea la ochiul afectat nu mai poate fi recuperată. Dar, un studiu recent a demonstrat că pierderea vederii în asemenea cazuri nu este ireversibilă.
Pierderea vederii nu este ireversibilă
Patru pacienți cu arsuri chimice severe la unul dintre ochi au arătat reacții pozitive timpurii în faza 1 a unui studiu clinic pentru un tratament bazat pe propriile celule stem.
Chiar și fără alte tratamente suplimentare, doi dintre pacienți au raportat o îmbunătățire semnificativă a vederii la un an de la aplicarea procedurii. Ceilalți doi au putut fi supuși unui transplant de cornee, lucru ce nu era posibil inițial, tocmai din cauza leziunilor grave suferite de aceasta.
Rezultatele studiului au fost anunțate de o echipă condusă de cercetători de la Massachusetts Eye and Ear, un spital de specialitate situat în Boston, SUA.
Tratamentul revoluționar cu celule stem numit „transplant autolog de celule epiteliale limbale cultivate” (CALEC), s-a dovedit a fi sigur și bine tolerat pe termen scurt la cei patru pacienți cu arsuri chimice semnificative la un ochi.
Concret, oamenii de știință au înlocuit, pentru prima dată în SUA, suprafața oculară a pacienților care nu puteau fi tratați prin metode tipice folosind celule stem prelevate de la celălalt ochi sănătos.
Care este tratamentul revoluționar, în ce cazuri se aplică
Acest studiul de fază I, realizat pe un număr foarte mic de participanți, a fost conceput pentru a determina siguranța și fezabilitatea preliminară înainte de a avansa la o a doua fază a studiului, cercetătorii consideră că primele constatări sunt promițătoare.
Rezultatele studiului, publicate în revista Science Advances, au arătat că pacienții care au fost urmăriți timp de 12 luni după ce li s-a aplicat această tehnică cunoscută sub numele de CALEC au prezentat „suprafețe corneene restaurate”.
Procedura descrisă în lucrare este destinată unui grup specific de pacienți: persoane care încă au un ochi sănătos, de la care să poată fi recoltate celule stem, dar au și o leziune suficient de extinsă pentru a exclude un transplant de cornee.
„CALEC ar putea oferi speranță pacienților care au rămas cu pierderi de vedere netratabile și dureri asociate cu leziuni majore ale corneei”, a declarat cercetătorul Ula Jurkunas, autorul principal al studiulu, de la spitalul Massachusetts Eye and Ear și profesor asociat de oftalmologie la Harvard Medical School.
Jurkunas estimează că, anual, doar în Statele Unite sunt aproximativ 1.000 de persoane care se încadrează în această descriere. Însă această nouă abordare leziunilor oculare permanente este „o piatră de temelie” pentru viitoarele terapii celulare.
Deficitul de celule stem limbale este una dintre principalele cauze ale orbirii corneene, care afectează 6 milioane de oameni din întreaga lume.