Gadgetul care i-a redat vederea: un implant de cornee sintetică a făcut minuni în cazul unui orb

Gadgetul care i-a redat vederea: un implant de cornee sintetică a făcut minuni în cazul unui orb

Persoanele cu probleme grave de vedere sau oarbe au o șansă în plus de a-și recăpăta vedere cu ajutorul unor tehnologii ce par desprinse din filme SF.

O persoană clasificată ca oarbă din punct de vedere legal tocmai și-a recăpătat vederea cu ajutorul tehnologiei dezvoltate de compania CorNeat. Bărbatul are 78 de ani și a fost primul om care a beneficiat de un implant de cornee sintetică, conform datelor obținut de Israel Hayom.

Gadgetul folosit în procesul de implant a fost KPro, creat de CorNeat este primul care poate fi integrat direct în peretele ocular pentru a înlocui o cornee original cicatrizată sau deformată din cauza diverselor afecțiuni. Avantajul major derivat din această tehnologie este că nu necesită niciun fel de țesut donat.

Nici măcar procesul de recuperare nu durează foarte mult. Pacientul a putut, imediat după operație, să-și recunoască membrii familiei și să citească numerele de pe un tabel de test.

Ca referință, cornea este stratul transparent care acoperă și protejează suprafața din față a ochiului. Din păcate, în timp, poate suferi modificări din cauza unui număr mare de afecțiuni. De asemenea, pe suprafața sa pot apărea cicatricii, iar toate acestea afectează într-un mod negativ abilitatea ta de a vedea, până la o eventuală orbire.

În teorie, au mai existat implanturi de cornee artificială destinate pacienților cu cornee degenerată, dar intervențiile chirurgicale erau foarte complexe și se recomandau doar în cazuri extreme, în care implanturile tradiționale de cornee nu funcționează.

Prin contrast, soluția propusă de CorNeat se reflectă într-un proces de transplant mult mai simplu, cu tăieturi minime și un număr infim de copci. În plus, are în compoziție un material biomemtic, Acesta din urmă ”stimulează proliferarea celulară și duce la integrarea progresivă cu țesutul natural”, conform datelor furnizate de producător. Pentru a înțelege mai bine întregul proces, poți arunca o privire pe clipul de mai jos.

Citește și: