Piața imobiliară din România, prăbușită cu 20%. Dezastrul pleacă de la bănci și se simte în prețul apartamentelor

de: Alexandru Puiu
11 08. 2023

De la începutul anului și până în prezent, piața imobiliară din România s-a prăbușit în medie cu aproximativ 30% din prisma numărului de tranzacții. Motivele sunt multe, dar realitatea principală este că înăsprirea condițiilor bancare și lipsa predictibilității dobânzilor a scăzut foarte mult încrederea românilor în sistemul bancar de la noi.

La momentul de față, într-o proporție covârșitor majoritară, casele și apartamentele care se vând în România implică tranzacții cu cash, numerar, bani în cont, fără credit ipotecar. Încă din luna martie a acestui an, aproximativ 60% din tranzacții erau încheiat în acest fel în București, în timp ce piața de imobiliare din Capitală s-a contractat cu 40%. Conform datelor Imobiliare.ro Finance, în prima jumătate a acestui an, creditele ipotecare nou acordate în România au fost cu 20% mai puține comparativ cu aceeași perioadă din 2022.

Ce urmează pe piața imobiliară din România

Pe partea de pronosticuri, atâta timp cât vor mai fi bani în piață, prețurile la apartamente și case nu au nicio șansă să scadă și, cu siguranță, nu semnificativ. Mai degrabă își va reveni disponibilitatea românilor pentru credite ipotecare, având în vedere că obsesia pentru proprietăți din țara noastră nu se va diminua curând.

Ca o schimbare de atitudine față de întregul flux bancar, tot mai mulți se pare că apelează în prezent la un broker de credite, aproximativ 25 – 30% dintre cumpărători, în contextul în care serviciul este gratuit și are mari șanse să te ajute să identifici cea mai bună ofertă pentru nevoile tale.

Tot ca o oglindă a pieței imobiliare de la noi, conform datelor BNR, deși numărul creditelor cu ipotecă a scăzut cu 20%, valoarea efectivă a volumelor de credit a sărit cu 10% de la un an la altul. În traducere, fie s-au scumpit foarte mult locuințele în România, fie singurii care își mai permit un credit ipotecar sunt cei cu salarii fabuloase care achiziționează proprietăți semnificativ mai scumpe decât în anii trecuți. Un lucru este însă sigur, piața imobiliară nu trece printr-o perioadă deloc bună nu doar în România. În Polonia, de exemplu, s-au contractat tranzacțiile cu 60-70% în ultimele luni.

“Pe de altă parte, băncile au început să prezinte oferte cu dobânzi fixe în scădere, arătând optimism asupra evoluției dobânzilor pe termen mediu. De altfel, proiecția BNR privind evoluția inflației în următorii doi ani ne arată o scădere considerabilă încă din a doua jumătate a acestui an, inflația anuală în 2025 fiind estimată la 4%. Această evoluție va diminua presiunea asupra dobânzilor, ceea ce ne permite să ne așteptăm la scăderea dobânzilor începând chiar cu anul viitor”, transmit reprezentanții brokerului de credite Imobiliare.ro Finance.