Pensia de la stat, otravă la bătrânețe: câți bani vei primi, dacă azi ai salariu de 4.000 de lei

de: Mădălina Bahrim
05 01. 2023

Retragerea din câmpul muncii ar trebui să reprezinte un moment de relaxare și de bucurie, după zeci de ani de muncă și eforturi. Doar că, pentru pensionarii români, nu e deloc așa, iar vremurile care se anunță nu par nici ele mai bune.

Când ies la pensie, cei mai mulți dintre vârstnicii țării, primesc o pensie infimă, deși zeci de ani au trudit din greu ca să aibă toate cele necesare, măcar de bază, la anii grei ai neputinței.

Bătrânețea e haină grea, spune o vorbă din popor, dar când nici statul nu te recompensează și ajungi să te uiți la fiecare măr pe care îl cumperi de la piață ca la o adevărată delicatesă de lux, viața începe să capete un gust extrem de amar. Din nefericire, milioane de români își duc azi traiul la bătrânețe uitați de toți cei ce ar trebui să le fie alinare, nevoiți să trăiască o lună de zile din câteva sute de lei, adesea bani insuficienți pentru a acoperi medicamentele atât de necesare supraviețuirii.

Cei ce astăzi sunt încă în activitate se gândesc și ei cu groază la clipele neputinței, când nu vor mai putea munci și vor fi nevoiți să trăiască din banii oferiți de stat. Cât de mari vor fi pensiile pentru viitoarele generații?

Dacă azi ți se pare că ai salariu mare, pensia va fi „de mizerie”

Ei bine, salariul mediu în România se situează în jurul valorii de 4.000 de lei, cu aproximație, deci reprezintă un pilon pe care îl putem lua ca referință, pentru a face niște calcule menite să ne genereze un cuantum estimativ al penisiei.

„Un român care are un salariu mediu net de circa 4.000 de lei, adică 833 de euro, în prezent, ar urma să aibă, după 35 de ani de contribuții, o pensie de la stat de doar 1.275 de lei, ceea ce înseamnă 265 de euro, arată o simulare de calcul. Pe lângă suma care nu acoperă decât un sfert din coşul minim, viitorii pensionari nu vor primi înapoi pe cât contribuie acum”, conform unei analize observatornews.ro.

Problema este că puțin peste 1.200 de lei deja primesc milioane de pensionari și nu le ajung banii de azi pe mâine. Peste câțiva ani, chiar și doi sau trei, cei 1.200 de lei vor avea o valoare reală și mai mică, de unde putem deduce că nu vin vremuri prea bune nici pentru viitoarele generații de pensionari, din păcate!