Oprirea importurilor de cereale din Ucraina, cerută de PSD. O astfel de măsură a fost adoptată de Polonia

de: Ana Anițoiu
11 04. 2023

PSD dorește ca importurile de cereale din Ucraina pe piața românească să fie oprite o vreme, în urma protestelor de amploare ce au fost organizate de fermierii români. Social-democrații i-au solicitat Ministerului Afacerilor Externe să inițieze discuții diplomatice cu autoritățile de la Kiev în acest sens, după ce o astfel de măsură a fost adoptată de Polonia.

PSD, despre oprirea temporară a importurilor de cereale din Ucraina

Conform unui comunicat transmis de PSD, social-democrații consideră că România trebuie să fie în continuare alături de Ucraina și să asigure tranzitul cerealelor din această țară către state terțe din Uniunea Europeană și către rutele comerciale din Marea Neagră.

„Dificultățile majore întâmpinate de fermierii români ca urmare a facilitării comerțului cerealelor ucrainene trebuie să fie rezolvate printr-un dialog diplomatic constructiv între cele două state. Ministerul Agriculturii din România este pregătit să asigure sprijinul tehnic reprezentanților MAE în cadrul discuțiilor diplomatice cu partea ucraineană”, a transmis PSD.

O altă propunere a PSD referitoare la cerealele din Ucraina

De asemenea, PSD a propus ca România să susțină în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană ca Regulamentul 70/2022 referitor la regimul taxelor vamale pentru produsele ucrainene să fie aplicat diferențiat la nivelul Uniunii Europene.

În acest fel, conform social-democraților, statele membre ale UE ce își asigură consumul intern din producția proprie ar trebui să permită doar tranzitul cerealelor din Ucraina către țările care nu își pot acoperi necesarul de consum din propria producție.

Polonia va opri temporar importurile de cereale din Ucraina. Obiectivul acestei măsuri este atenuarea impactului asupra preţurilor. Însă, tranzitul va fi încă permis, conform anunțului pe care l-a făcut, vineri, noul ministru polonez al Agriculturii, Robert Telus.

Ministrul Agriculturii, despre oprirea temporară a importului cerealelor ucrainene

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost întrebat săptămâna trecută despre aplicarea unei astfel de măsuri. Oficialul a spus că el este de acord cu oprirea temporară a importurilor cerealelor ucrainene în România.

„Puteți vedea scrisoarea semnată de cei patru prim miniștri ai celor patru țări (România, Slovacia, Polonia și Ungaria). Acolo se spune printre altele că este nevoie să se ia măsuri de salvgardare la vamă și de introducere a taxelor vamale și chiar măsuri de a stopa pentru o perioadă de timp importurile, astfel încât culoarul acesta de solidaritate să aibă o destinație clară.

Așteptăm să vedem care este decizia Comisiei Europene și sunt convins că lucrurile nu rămân așa pentru că realitatea ne determină să luăm măsuri imediate pentru binele fermierilor români”, a spus ministrul.

Fermierii români au organizat proteste de amploare în țară, vineri, susținând că afacerile lor au fost puse în pericol din cauza cerealelor din Ucraina.