O femeie s-a întors în România după 31 de ani de stat în Austria, pentru a face o afacere „unică”. „Am vrut să fac asta acasă”

de: Mădălina Bahrim
10 02. 2023

Povestea femeii despre care vom vorbi astăzi, în rândurile de mai jos, este povestea a milioane de români ce iau la un moment dat în viața lor calea străinătății și care revin cumva, cândva, înapoi acolo unde le sunt originile. Este o poveste despre viață, despre rădăcini și ambiția de a reuși să faci ceva, să te ridici, la tine acasă.

Daniela Pop a stat plecată mai bine de trei decenii peste hotare, în Austria, iar de-acolo s-a întors pe meleaguri mioritice, de acolo de unde este, din Sibiu. Aici, românca noastră a pus bazele unei clinici de albire dentară cosmetică.

Începutul aventurii sale printre străini n-a fost deloc ușor. Femeia povestește cum nici măcar nu știa să vorbească limba, dar a ajuns să aibă în timp o experiență profesională care o acreditează să deschidă un astfel de business în țara noastră și care îi conferă satisfacția unei vieți reușite, după mult efort și depărtare de meleagurile natale.

Asta e România, de fapt: avem oameni valoroși, muncitori și ambițioși

Faptul că a reușit peste hotare, printre străini, atât să muncească, dar mai ales să aibă niște studii solide și o perspectivă profesională de mare succes, a determinat-o pe sibianca noastră să parieze pe cartea afacerilor în România.

„Am plecat într-o țară în care se vorbea limba germană. Eu nu eram vorbitoare de limba germană. Părinții mei au vrut să mă dea de la grădiniță să fac limba germană, dar eu nu mi-am dorit asta niciodată. Aveam mulți prieteni sași la Mediaș. Așa că am fost pusă în situația de a ajunge în Austria, fără să știu deloc germana

Am continuat și studiile, am făcut facultatea de psihologie, facultatea de management medical, am condus două clinici de stomatologie în ultimii 31 de ani. Am început ca dental hygienist, am lucrat în cabinet.

N-am mers niciodată pe psihologia clasică, am făcut training și coaching în continuare, iar de 15 ani țin cursuri pentru stomatologi”, a povestit sibianca, citată de Turnul Sfatului.