Noutățile lunii iulie, la Disney+: ce filme și seriale poți urmări pe platforma de streaming
Pe Disney+, în luna iulie, vom face cunoștință cu Milo Ventimiglia, în rolul unui escroc care seduce, fără să vrea, un agent CIA în serialul „Cu cine te însoțești (The Company You Keep)”.
În acest serial, o noapte de pasiune duce la o poveste de iubire între escrocul Charlie (Ventimiglia) și Emma, o agentă CIA sub acoperire, neștiind de fapt că sunt în conflict de interese din punct de vedere profesional. În timp ce Charlie consolidează „afacerea familiei”, ca să poată scăpa definitiv, Emma se apropie de infractorul răzbunător ce deține creanțele familiei lui Charlie – ceea ce-i forțează să recunoască minciunile pe care le-au spus, ca să se poată salva atât pe ei, cât și pe familiile lor, de consecințe dezastruoase.
Ce poți să vezi în iulie pe Disney+
De asemenea, Mariel Molino este dădaca observatoare cu motive ascunse în serialul De veghe (The Watchful Eye), iar după o pauză de zece ani, Bender și seria Futurama revin în forță.
După o scurtă pauză de zece ani, „Futurama” a ieșit triumfător din tubul criogenic, cu toată distribuția originală și cu spiritul satiric intact. Cele zece episoade din noul sezon au câte ceva pentru toată lumea. Telespectatorii noi vor putea începe să vizioneze serialul din acest punct, în timp ce fanii seriei vor recunoaște deznodământul unor mistere care durează de zeci de ani – inclusiv evoluția poveștii de dragoste dintre Fry și Leela, conținutul misterios al cutiei de gunoi a lui Nibbler, istoria secretă a robotului malefic Moș Crăciun și locul unde se află mormolocii lui Kif și Amy. Între timp, există o nouă pandemie în oraș, în timp ce echipajul explorează viitorul vaccinurilor, al bitcoin-ului, al cancel culture și al streamingului.
E important să ai în vedere faptul că disponibilitatea filmelor și serialelor poate varia în funcție de țară și se poate modifica. Datele din acest articol sunt corecte la momentul transmiterii acestei știri.
Serviciul de streaming Disney+ este casa filmelor și serialelor de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, și găzduiește în exclusivitate producțiile originale Disney+