Momentul de la încoronarea Regelui Charles despre care toată lumea vorbeşte

de: Cojocaru Cristian
07 05. 2023

Încoronarea Regelui Charles reprezintă cel mai fierbinte subiect din presa din întreaga lume. Află cum s-a desfășurat întreaga ceremonie și ce alte nume mari au fost prezente la aceasta.

Apariția noului Rege al Angliei, Charles, a fost momentul care încheia ziua. Alături de regina sa și de ceilalți membri ai familiei regale la balconul Palatului Buckingham reprezintă poza momentului, primind aplauzele poporului său prezent la ceremonie.

Marea de oameni de dedesubt a înfruntat ploaia pentru a-și vedea noul rege de la balcon, în timp ce alții fluturau frenetic steagurile deasupra capetelor lor, strigând ”God Save The King”. Cei care au ieșit primii la balcon au fost regele și regina, urmați de cei care au avut grijă de ei la Westminster Abbey.

Alte fețe regale s-au alăturat ulterior precum Prințul și Prințesa de Wales și cei trei copii ai lor, dar și Ducele de Edinburgh alături de familia sa. Totuși, prinții Andrew și Harry nu și-au făcut apariția, ieșind în urma ceremoniei și nici nu au participat la procesiunea de la palat.

Noul Rege al Angliei alaturi de membrii familiei regale FOTO – CNN

Se pare că așezarea la balcon nu este una oarecare, reprezentând piesa centrală a reperelor regale, fiind și formațiunea care este calculată în cel mai mic detaliu. Un astfel de caz a avut loc în anul 1851, atunci când regina Victoria ieșea la balcon să facă semn mulțimii.

Cum a decurs încoronarea Regelui Charles

De asemenea, la ultima sa ieșire care a avut loc anul trecut, regina Elisabeta a II-a și-a exprimat viziunea cu privire la viitorul monarhiei, cerând următorilor trei regi ai Marii Britanii, prinții Charles, William și George să-i fie alături.

Punerea în scenă de astăzi a fost una improvizată, adaptată de către noul Rege. Prințul Williams a declarat că acest moment este unul care răsună în întreaga lume și are menirea de a simboliza și arăta acesteia ce este monarhia.

În ciuda vremii de afară care a determinat Royal Air Force să trunchieze parada din cauza condițiilor meteorologice, ceremonialul a decurs conform planului. Astfel, întreaga demonstrație a durat doar două minute și jumătate, în comparație cu șase care ar fi fost stabilite inițial.

Mai multi protestatari au fost arestati in timpul ceremoniei de incoronare

Poliția Metropolitană a Londrei a fost examinată în ceea ce privește pregătirile care au avut loc astăzi pentru ceea ce mulți afirmau că ar fi o abordare grea, însă care a promis că oricine intenționează să submineze această sărbătoare va răspunde cu fermitate împotriva lor.

Mai multe arestări au fost efectuate asupra unor protestatari anti-monarhie adunați în centrul Londrei. Este vorba despre grupul activitst Republic care a afirmat că întreaga echipă a fost reținută. Totuși, încoronarea Regelui Charles nu a reprezentat o sărbătoare pentru toată lumea, având în vedere că foarte mulți oameni au rămas indiferenți la ceremonie, mai mult, punând sub semnul întrebării finanțarea petrecerii.

Cu ocazia încoronării Regelui Charles, britanicii vor beneficia luni de sărbătoare națională suplimentară, astfel că aceștia vor avea o zi liberă din partea statului, după cum arată CNN.