Microplasticele, o problemă reală pentru mediul înconjurător. Decizia luată de Comisia Europeană

de: Iulia Kelt
26 09. 2023

Comisia Europeană a luat o hotărâre importantă pentru a proteja mediul înconjurător prin implementarea unor măsuri restrictive privind utilizarea deliberată a microplasticelor în produsele conform legislației REACH a Uniunii Europene.

Aceste reglementări au ca scop prevenirea eliberării în mediul înconjurător a aproximativ jumătate de milion de tone de microplastice.

Prin aceste noi norme, se interzice vânzarea de microplastice în formă pură, precum și a produselor care conțin intenționat microplastice și care le eliberează în mediu în timpul utilizării lor.

Vor exista excepții de la regulă, însă numai în anumite condiții

În cazurile justificate, se vor aplica derogări și perioade de tranziție pentru a permite părților implicate să se adapteze la aceste reglementări noi, conform informațiilor furnizate de Agerpres.

„Interzicerea microplasticelor adăugate în mod intenționat răspunde unei preocupări majore pentru mediu și sănătatea oamenilor. Microplasticele se găsesc în oceane, în râuri și pe uscat, precum și în alimente și în apa potabilă.

Restricțiile de astăzi vizează particulele foarte mici, dar reprezintă un pas important în direcția reducerii poluării provocate de om”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevicius.

Decizia adoptată la începutul acestei săptămâni utilizează o definiție extinsă a microplasticelor, acoperind toate particulele de polimeri sintetici cu dimensiuni sub 5 mm, care sunt insolubile și rezistă degradării.

Produsele utilizate în cadrul siturilor industriale sau care nu eliberează microplastice în timpul utilizării lor sunt exceptate de la interdicția de vânzare.

Cu toate acestea, producătorii acestor produse vor trebui să furnizeze instrucțiuni detaliate cu privire la modul corect de utilizare și eliminare a acestora, pentru a preveni emisiile de microplastice în mediul înconjurător.

Primele măsuri, cum ar fi interzicerea sclipiciului la vrac, spre exemplu, vor deveni efective în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a acestei restricții.

În cazul altor produse, interdicția de comercializare va fi implementată treptat, pentru a permite părților interesate afectate să aibă timpul necesar pentru a dezvolta și adopta alternative.