Machu Picchu încă uimește cercetătorii: descoperirea făcută în ”orașul pierdut al incașilor”

Machu Picchu, supranumit cândva „orașul pierdut al incașilor”, a fost descoperit în 1911, de către arheologul american Hiram Bingham, după aproape patru secole în care rămăsese „rătăcit” prin istorie. Oraș-templu construit în secolul al XV-lea d.Hr., Machu Picchu, centrul religios al Imperiului Inca, surprinde constant cercetătorii chiar și în ziua de azi.

Machu Picchu încă uimește cercetătorii

Situat în Peru, Machu Pichhu a fost unul dintre orașele majore ale Imperiului Inca. Construită ca palat regal în secolul al XV-lea de către împăratul incaș Pachacuti, așezarea a devenit centrul religios al mărețului imperiu, până la prăbușirea acestuia, în 1533, odată cu uciderea ultimului conducător incaș, Atahualpa, de către conchistadorii spanioli conduși de Francisco Pizarro.

Sanctuarul istoric se află la 2.430 metri deasupra nivelului mării, în mijlocul unei păduri tropicale muntoase. A fost, probabil, cea mai uimitoare creaţie urbană a Imperiului Inca, cel mai mare din America precolumbiană, cu zidurile sale gigantice, terasele şi rampele de acces realizate parcă în mod natural din piatră.

Un studiu recent a dezvăluit încă un secret deținut de Machu Picchu: orașul a fost casă pentru o populație multiculturală diversă, venită aici din diferite părți ale imperiului și chiar de mai departe.

Urmărind rădăcinile genetice din rămășițele unui număr de 34 de foști locuitori din Machu Picchu, cercetătorii au demonstrat că printre cei care populau orașul se numărau și oameni veniți din diferite zone ale Anzilor și pădurii amazoniene.

Oamenii de știință au explicat că cei care au fost înmormântați în sit erau probabil servitori ce fuseseră aduși din alte zone, unele îndepărtate geografic, pentru a munci pe proprietatea regală.

Descoperirea făcută în ”orașul pierdut al incașilor”

Machu Picchu era locuit în majoritate de locuitori numiți yanacona, dacă erau bărbați, și aclla, dacă erau femei. Studii anterioare au indicat că aceștia ducea vieți destul de confortabile, dat fiind că oasele lor nu prezentau niciun semn că ar fi fost subiectul unor munci manuale grele sau ale unor războaie, în timp ce lipsa dovezilor privind prezența bolilor în copilărie arată că aveau posibilitatea să aibă grijă de sănătatea lor.

Oricum, până acum, se știau puține lucruri despre originea tuturor celor care populau orașul și locul lor de proveniență.

Pentru a investiga acest aspect, oamenii de știință au analizat probele ADN ale mai multor indivizi înmormântați în toate cele patru cimitire din Machu Pichhu și le-au comparat cu cele ale unui număr egal de oameni din apropiere de Cusco.

„Rezultatele indică o diversitate a originii comunității din Machu Picchu, în care oameni cu altă moștenire genetică au trăit, s-au înmulțit și au interacționat laolaltă”, au scris cercetătorii.

Unii dintre acești servitori erau legați de vechi comunități de pe platoul Anzilor, în timp ce alții veniseră din zone mai îndepărtate, precum coasta de nord și sud ale Perului.

6 dintre cei 34 de indivizi analizați proveneau din regiunea pădurii amazoniene, urmele lor genetice ducând până în zona de câmpie din Peru, Ecuador și Columbia.

„Pe baza rezultatelor, putem spune că Machu Picchu era în mod semnificativ mai divers cultural decât localitățile rurale actuale din Anzi”, a explicat John Nesbitt, autorul studiului publicat în Science Advances.

De asemenea, faptul că indivizii analizați nu prezentau legături de rudenie sugerează că oamenii veneau în Machu Picchu mai degrabă individual, pe cont propriu, decât cu un grup sau cu familia extinsă.

Concluzia cercetării a fost că orașul incaș a fost un creuzet cosmopolitan în care s-au amestecat diferite culturi și rase de oameni, care, deși proveneau din zone diferite, au muncit și au trăit împreună, fiind și înmormântați unul lângă celălalt.