Lovitura momentului pentru proprietarii de apartamente, se devalorizează locuințele pe zi ce trece. Decizia vine de la Bruxelles

de: Alexandru Puiu
10 06. 2023

Când vine vorba de imobiliare, piața tinde să se complice din ce în ce mai tare. În timp ce valoarea unor proprietăți din anumite orașe a explodat, măsurile legislative anunțate în ultimul an la nivel european vin cu o lovitură dureroasă pentru anumiți dezvoltatori și proprietari.

În 2023, în contextul inflației galopante și a dobânzilor imprevizibile la credite, nimic nu este mai important decât vânătoarea după costuri reduse. În contextul proprietăților imobiliare, asta se traduce prin facturi mai mici la energie și utilități. Dincolo de afinitatea viitorilor cumpărători în acest sens, legislația europeană începe să sancționeze proprietățile neizolate termic, cu centrală termică pe gaz și diverse nevoi de renovare, în timp ce sunt încurajate locuințele cu panouri solare, pompe de căldură și alte artificii menite să scadă costurile de întreținere.

Performanța energetică scăzută va îngropa o parte importantă din piața imobiliară

Nicio locuință din România sau Europa nu se vinde fără certificat energetic, un document care asociază cifre exacte calității construcției din prisma costurilor de întreținere pe termen lung. O performanță energetică scăzută este imediat taxată sau sancționată, iar o lege care va forța și mai mult modernizarea termică va reprezenta al doilea val de lovituri pentru dezvoltatori și proprietari.

Această realitate dureroasă din domeniul imobiliarelor nici măcar nu are consecințe doar asupra marilor orașe din România. În Germania, de exemplu, în primul trimestru din acest an, clădirile rezidențiale cu clasă energetică G și H s-au vândut în medie cu 28% mai ieftin decât cele cu o clasă energetică mai ridicată în regiuni similare și cu suprafețe identice. Partea fascinantă este că un studiu realizat de Jones Lang LaSalle a atras atenția asupra faptului că, în urmă cu un an, diferența era de 21,6%.

La momentul de față, conform datelor JLL și ale cotidianului Handelsblatt, între proprietățile cu clasă energetică A și cele cu cea mai proastă performanță la acest capitol, clasa H, diferența este de până la 35%. Diferența poate să sară chiar un pic peste acest prag în apartamentele din zonele centrale ale orașelor mari, din regiunile cele mai populare. În contextul în care în mediul rural și orașele mici starea multor construcții vechi este deplorabilă energetic și din punctul de vedere al izolației, comparativ cu o construcție nouă realizată la standarde europene, cu aceeași suprafață locuibilă, diferența este între 45 și 51%.

Chiar trăim în perioada în care clasa energetică bate locația în alegerea unei locuințe, din pricina costurilor asociate fie pentru renovarea unui apartament sau casă, fie pentru plata facturilor la energie pe termen lung.