Legea naționalizării sau ziua în care a dispărut capitalismul din România
Lega naționalizării din 11 iunie 1948 a marcat, practic, dispariția capitalismului din România, pentru mai bine de patru decenii, pe toată durata regimului comunist, prăbușit în urma evenimentelor din decembrie 1989. Dar, la ora respectivă, toate întreprinderile și afacerile particulare ce existau în țara noastră, au intrat pe mâna „celor ce munceau”, însă, și mai exact, în cea a statului comunist.
Ce s-a întâmplat pe 11 iunie 1948
Ziua de 11 iunie 1948 a rămas în istorie drept vinerea neagră a burgheziei, sfârşitul capitalismului în România şi începutul dictaturii proletariatului.
A fost ziua în care Marea Adunare Națională a adoptat Legea naționalizării întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, prin care statul român naționaliza toate resursele solului și subsolului care nu se găseau în proprietatea sa la data intrării în vigoare a Constituției Republicii Populare Române din 1948.
Dar legea naționalizării nu a fost decât finalul unei operațiuni ce era pe agenda Partidului Muncitoresc Român – așa cum se numea pe atunci, abia în 1965 devenind Partidul Comunist Român – încă de la Conferința Națională a PSM, din octombrie 1945.
După ce în decembrie 1946 s-a realizat etatizarea Băncii Naţionale a României, controlul statului asupra tuturor instituţiilor de credit a devenit efectiv.
Ziarul „Scânteia” din iunie 1948 ce anunța naționalizarea tuturor întreprinderilor din România
Ce a fost legea naționalizării
În iulie 1947 a fost creată comisia ministerială pentru refacerea economică, ce avea drept obiectiv controlul asupra materiilor prime, producţiei şi desfacerii produselor, iar din octombrie 1947 s-a trecut la inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale şi de transport.
S-a constituit o Comisie Superioară de Naţionalizare concomitent cu comisii judeţene şi colective pentru fiecare întreprindere.
Practic, vreme de un an comuniștii au stâns informaţii despre toate cele aproape zece mii de companii pe care urmau să le confişte: ce produc, unde vând, câţi angajaţi au, cu cât sunt plătiţi, unde sunt birourile directorilor şi la ce oră vin aceştia la serviciu.
Citește și: Dacia la care românii de rând nu aveau voie. Cum arată mașina de lux, „spaima” șoselelor, Dacia 1301
Plenara CC al PMR (PCR) din 9 – 11 iunie 1948 a adoptat Raportul, prezentat de Gh. Gheorghiu Dej, cu privire la naţionalizarea „întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi”. În 11 iunie, proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost supus votului Marii Adunări Naţionale.
Chiar în ziua în care Legea naționalizării era adoptată, chiar înainte de așa-zisul vot din Marea Adunare Națională, la ora 6 dimineața, comuniştii infiltraţi în întreprinderile din toată țara au sigilat casele de bani, au ocupat birourile şefilor şi au interzis ridicarea oricăror acte sau documente, conform digi24.ro.
Câte întreprinderi au fost naționalizate prin legea 119
Apoi, la ora 13, activişti pregătiţi din timp au preluat efectiv conducerea companiilor. O oră mai târziu, la 14, în toată ţara izbucneau mitinguri spontane ale oamenilor muncii pentru susţinerea naţionalizării. În timp ce echipele de activişti comunişti preluau controlul fabricilor şi uzinelor, legea nationalizarii nici măcar nu era adoptată.
Practic, în timp ce pregătirea legii a necesitat un an, aplicarea ei a venit cu o rapiditate năucitoare; totul s-a făcut în aceeaşi zi: proiectul de lege a fost prezentat dimineaţa în guvern şi apoi transmis de urgenţă Marii Adunări Naţionale care l-a votat în unanimitate câteva ore mai târziu.
Astfel, prin legea 119, se naţionalizau „toate bogăţiile subsolului”, întreprinderile siderurgice, prelucrătoare de metale, şantierele navale, întreprinderile din domeniul industriei carbonifere, din domeniul industriei petroliere şi de gaze naturale şi lista continua până la întreprinderile de uscat fructe sau cele producătoare de bulion şi marmeladă.
Erau naționalizate şi Societatea Anonimă Română de Telefoane şi Societatea Română de Radiodifuziune. Astfel, auu fost trecute în patrimoniul statului 8.894 de întreprinderi industriale şi miniere, de transport, bancare şi de asigurări.
„În toate întreprinderile naţionalizate oamenii muncii au primit cu un uriaş entuziasm istorica hotărâre a Marii Adunări Naţionale”, titra, la 13 iunie 1948, cotidianul România Liberă. „Scânteia” publica în aceeaşi zi: „Fabricile sunt ale noastre, să le păzim ca ochii din cap!”.
Câteva luni mai târziu, în noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor şi unităţilor de sănătate, iar până în 1950, asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice şi restului de unităţi economice şi social-culturale, precum şi asupra locuinţelor.
Legea naționalizării a marcat doar începutul comunizării României, ce avea că continue cu cooperativizarea încheriată abia în martie 1962, dar și cu eliminarea vechii elite politice, culturale, financiare a țării și înlocuirea acesteia cu „noii burghezi”, mascați sub titulatura omului „de tip nou”, plan ce a eșuat lamentabil, dar cu prețul vieților distruse a milioane și milioane de români.