Legea din fizică a lui Isaac Newton interpretată greșit timp de 300 de ani

Când Isaac Newton a scris legile sale inovatoare ale mișcării în 1687, nu știa că aceste principii vor continua să captiveze mințile oamenilor de știință și filosofilor deopotrivă pentru secolele următoare. Scrise în latină, cele trei legi ale lui Newton au pus bazele pentru înțelegerea noastră a modului în care obiectele se mișcă în univers.  Cu toate acestea, legea fizică redată de Isaac Newton a fost interpretată într-un mod eronat mai bine de trei secole.

Timp de generații, academicienii și educatorii au interpretat prima lege a lui Isaac Newton ca declarând că un obiect fie va continua să se miște în linie dreaptă, fie va rămâne în repaus dacă nu acționează asupra unei forțe externe.

Această interpretare a părut solidă la suprafață, dar a reprezentat o problemă semnificativă atunci când se ia în considerare prezența constantă a forțelor externe în universul nostru. După o examinare amănunțită a traducerii originale în engleză din 1729 a Principia latină a lui Newton, Hoek a dat peste ceea ce el a considerat o „traducere greșită”, care a trecut neobservată timp de secole.

Cheia revelației lui Hoek se afla în cuvântul latin „quatenus”, care fusese tradus prin „dacă nu” în interpretarea predominantă. Cu toate acestea, Hoek a susținut că „quatenus” ar trebui tradus mai exact prin „în măsura în care”.

Această schimbare aparent minoră în formulare a modificat întregul sens al primei legi a lui Newton. În loc să sugereze că un obiect va rămâne în starea sa de mișcare dacă nu acționează asupra unei forțe externe, acum a sugerat că fiecare modificare a impulsului unui obiect, oricât de mică, se datorează forțelor externe.

În postarea sa pe blog în care discuta descoperirile sale, Hoek a afirmat că, prin reintroducerea cuvântului „în măsura în care”, oamenii de știință au readus unul dintre principiile fundamentale ale fizicii la claritatea sa originală. Cu toate acestea, în ciuda argumentului convingător, această corecție nu a câștigat o acceptare pe scară largă. Unii au considerat interpretarea lui Hoek prea radicală, în timp ce alții au considerat-o de la sine.

Legea lui Isaac Newton primește un alt sens după mai bine de trei secole

Pentru mulți laici, această dezbatere ar putea părea o chestiune de semantică, dar reinterpretarea lui Hoek aruncă o nouă lumină asupra a ceea ce a vrut să spună cu adevărat Newton atunci când și-a formulat legile. Ea ridică întrebarea de ce Newton ar scrie o lege despre obiectele libere de forțe externe atunci când astfel de forțe sunt o parte inerentă a universului nostru, de la gravitație la frecare.

Potrivit lui George Smith, filozof la Universitatea Tufts și expert în scrierile lui Newton, esența primei legi este de a deduce existența forțelor externe. Newton a ilustrat acest lucru prin exemple concrete, unul dintre cele mai perspicace fiind spinning top, care încetinește treptat din cauza frecării aerului. După cum observă Hoek, exemplul lui Newton demonstrează că prima lege se aplică corpurilor care accelerează supuse forțelor din lumea reală.

Reinterpretarea lui Hoek subliniază una dintre cele mai inovatoare idei ale lui Newton la acea vreme: că aceleași legi fizice guvernează nu doar obiectele de pe Pământ, ci și planetele, stelele și corpurile cerești. În cuvintele lui Hoek, „Fiecare schimbare a vitezei și fiecare înclinare a direcției, de la roiuri de atomi la galaxii învolburate, este guvernată de Prima Lege a lui Newton”.

Această interpretare revizuită evidențiază legătura profundă dintre fenomenele terestre și cele mai îndepărtate părți ale spațiului, reiterând relevanța atemporală a legilor mișcării lui Newton în explorarea noastră continuă a universului, arată publicația din Philosphy of Science.