„La noi, la Brăila, la tanti Elvira, ușor se câștigă lira”: povestea celei mai cunoscute matroane de bordel din zona de sud-est a României

Unii spun că tanti Elvira este pură invenție. Alții, mai visători sau poate mai documentați, susțin că povestea pleacă, totuși, dintr-un sâmbure de adevăr, așa cum se întâmplă, de altfel, de multe ori, aducând și dovezi, în acest sens.

Potrivit legendei locale, dar și anumitor rapoarte întocmite de poliția de moravuri, tanti Elvira ar fi fost o madamă de bordel din Brăila atât de cunoscută încât, de-a lungul timpului, mulți artiști s-ar fi simțit inspirați s-o cânte și s-o scrie.

Ba chiar, așa cum menționa Mihai Mărgineanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook: „s-o fi gândit cineva să-și numească cârciuma din Brăila, La Tanti Elvira?”.

Cine a fost tanti Elvira, matroana legendară a orașului Brăila: „la țucalul zburător”

Așa cum menționam anterior, tanti Elvira ar fi fost matroana celui mai cunoscut bordel din Brăila, din perioada interbelică, având sub tutelă zeci de case de toleranță, toate situate în portul din acest oraș.

Dacă la început ar fi fost, la rândul său, prostituată, odată cu înaintarea în vârstă s-ar fi văzut nevoită să se reorienteze, însă nu prea departe de ceea ce știa, cu adevărat, să facă, deschizându-și propriul bordel pe care l-ar fi condus cu „mână de fier”, în perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale.

Potrivit poveștilor locale, se spune că tanti Elvira le-ar fi instruit pe „angajatele” sale să arunce cu oala de noapte (plină) în clienții care refuzau să plătească, astfel că nu a durat mult până când zona a început să fie cunoscută sub numele de „la țucalul zburător”.

Trubadurii o cântă și în zilele noastre pe tanti Elvira, matroana străzilor Roșie și Neagră

Exact ca pe o celebră stradă din Amsterdam, și în Brăila ar fi existat felinare la intrarea fiecărei case de toleranță a celebrei tanti Elvira.

O istorioară ne zice despre Strada Roșie și Strada Neagră, ambele „colcăind” de „fetițe”, mai „frumușele” sau, dimpotrivă, mai „urâțele”.

Practic, felinarele rămâneau aprinse dacă lucrătoarele erau „libere”, el fiind stinse imediat ce primeau clienți, astfel ca eventualii mușterii să știe că în acea casă nu există un loc liber pentru ei.

Iar dacă Strada Roșie era populată de fete mai puțin atrăgătoare, de vreme ce felinarele rămâneau „roșii” toată noapte, nu același lucru se putea spune despre Strada Neagră, unde acestea ar fi fost mult mai apreciate de clienții lor, astfel că rareori vedeai vreun felinar roșu, aprins, la intrarea vreuneia dintre case.

În acest bordel aveai ocazia să vezi, deopotrivă, ofițeri navali, marinari „de rând”, dar și tâlhari, cei din urmă ajungând să aducă o faimă proastă zonei.

În arhivele orașului Brăila, există un catalog realizat de mai bine de 30 de polițiști ai vremii cu nume, fotografii, fișe medicale și alte informații despre prostituatele lui tanti Elvira.

Dincolo de asta, cea mai cunoscută și apreciată prostituată a matroanei, Floricica Gropeanu, ajungea să câștige lunar chiar și 15.000 de lei. Drept referință, un muncitor în port, adesea client al acesteia (dacă și-o permitea), primea un salariu de 1.000 de lei.

Nici nu-i de mirare că, de-a lungul timpului, s-au scris povești (unele poate exagerate, altele adevărate), dar și s-a cântat îndelung:

„La noi la Brăila, la tanti Elvira

Ușor se câștigă lira,

Femeia muncește, bărbatu’ plătește

Ce bine-i la noi la Brăila.

(…)

La noi la Brăila, la tanti Elvira

Se vinde amor cu chila

Mai dau eu o sută, mai lași tu o sută

Și treaba e ca și făcută”

Desigur, cântecelul este unul „din popor”, iar în ani mulți artiști, mai mult sau mai puțin cunoscuți, au ales să îl introducă în repertoriul propriu, așa cum s-a întâmplat, de altfel, și în cazul altei legende locale, Nelu Vlad (pe care îl știi, probabil, datorită piesei „Se mărită Mona”).